Nicolae Ciucă, despre interzicerea cumulului pensie-salariu: 'Când vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunța la una dintre ele'

Autor: Ion Motea

Publicat: 21-04-2023 17:48

Actualizat: 21-04-2023 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În următoarea perioadă de timp Guvernul ar putea introduce o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare.


 

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat despre interzicerea
cumulului pensie-salariu, care ar fi prevăzută în măsurile de reducere a cheltuielilor pregătite de Executiv, că în momentul în care vor avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine va renunţa la una dintre ele.

”Este o problemă personală”


”În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele”, a spus premierul. Nicolae Ciucă a mai spus: ”Este o problemă personală, pe care o voi decide în momentul în care se va concretiza decizia”.

Despre îngheţarea angajărilor la stat, premierul a afirmat că şi anul trecut au avut o măsuri similară, ”asigurând cadrul necesar pentru ca ministerele care au avut nevoie să angajeze, prin solicitare punctuală, au analizat şi au aprobat angajări pe locurile de muncă esenţiale pentru structurile respective”.

Potrivit unei variante în lucru a Ordonanţei cu măsurile de reducere a cheltuielilor la nivelul statului, consultate de News.ro, Guvernul pregăteşte suspendarea ocupării posturilor vacante în instituţiile statului, interzicerea cumulului pensie-salariu, dar şi stoparea oricăror achiziţii de maşini şi mobilier. În plus, sporul de 50% pentru doctorat se va acorda doar persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care şi-a luat acest doctorat. Documentul este încă în lucru, urmând să intre pe circuitul de avizare şi apoi să fie pus în transparenţă decizională, conform news.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri