Vineri seara, Nicu Marcu, președintele ASF, a vorbit despre falimentul City Insurance, faliment pe care, de altfel, ASF îl susţine.
Joi, 16 septembrie 2021, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis respingerea planului de finanţare pe termen scurt şi a planului de redresare, retragerea autorizaţiei de funcţionare, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.
Cu privire la decizia de retragere a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, declară:
„Din prima zi a mandatului meu de Preşedinte al Autorităţii, mi-am propus aplicarea fermă a legii şi stoparea neregulilor din piaţa asigurărilor şi vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigaţii de specialitate, dovezi concrete şi sprijinul instituţiilor de aplicare a legii din România, precum şi din alte state”, precizează Nicu Marcu, Preşedintele ASF.
Până în prezent, City Insurance nu a oferit nici o declaraţie oficială.
Nicu Marcu, șeful ASF, în contextul falimentului City Insurance: Mi-am propus aplicarea fermă a legii şi stoparea neregulilor din piaţa asigurărilor
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



