Nicușor Dan anunță modernizarea ambulatoriilor a șase spitale- Cât investește primăria și ce spitale beneficiază de modernizare

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 20-01-2023 23:00

Actualizat: 20-01-2023 22:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunță că vor fi modernizate ambulatoriile a şase spitale aflate în administrarea PMB, cu fonduri din PNRR.




„Modernizăm și dotăm ambulatoriile a șase spitale din administrarea Primăriei Capitalei, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, scrie pe Facebook Nicușor Dan.

El precizează că este vorba despre proiecte în valoare de 20,4 milioane lei aprobate pentru finanțare prin PNRR, care vizează cabinetele medicale ambulatorii de la Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic Sf. Maria și Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia.

„Totodată, prin utilizarea acestor fonduri, centrele ambulatorii vor beneficia și de echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, încheie edilul Capitalei.

 


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri