În prezent, în București, aproximativ 5% dintre autobuze, 50% dintre troleibuze și 50% dintre tramvaie nu au aer condiționat. Situația s-ar putea schimba însă radical, Nicușor Dan intenționând să doteze flota de transport în comun a Capitalei cu autovehicule noi și moderne.
Planurile lui Nicușor Dan pentru transportul public din București
Edilul a declarat recent că dorește ca până la finalul celui de-al doilea mandat să achiziționate 250 de tramvaie noi, care se vor adăuga celor 100 cumpărate deja. Astfel, se va ajunge la situația ca în Capitală să fie doar tramvaie cu aer condiționat.
„Noi am reușit cu aceste 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze care au schimbat alte vehicule similare, să ajungem – global, la nivelul tuturor vehiculelor – de la 52% la 74% (în ce privește dotarea cu aer condiționat). Au fost niște experimente făcute în mandatul trecut… în primul rând e foarte scump să pui aer condiționat pe un tramvai – cam 100.000 de euro – și n-a funcționat. Două au luat foc, instalațiile sunt grele, nu poți să le pui decât în plafon…
Flota noastră de troleibuze este de aproximativ 200, iar acum am mai adus 100. O să avem 300 din care o să începem încet, încet să casăm. Pe tramvaie e durerea noastră, pentru că sunt foarte scumpe: 2 – 3 milioane de euro/bucata. Am adus primele 100 cumpărate după 1989 și vrem să mai cumpărăm 250 în acest mandat. Avem studiu de oportunitate, avem o direcție de finanțare. În momentul în care o să avem 350 de tramvaie noi în București, o să fie rezolvată și problema aerului condiționat pe tramvaie”, a declarat Nicușor Dan.
(NU RATA: Limbaj de mahala al lui Nicușor Dan în fața angajaților. Primarul Capitalei se apără într-un caz care i-ar putea terfeli serios imaginea)
De unde vor veni banii pentru noile tramvaie
Nicușor Dan a explicat că pentru achiziționarea noilor tramvaie, Primăria Capitalei va cere finanțare prin Programul Operațional Regional. În plus, vor fi făcute și împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, dar și de la bănci comerciale.
„Miza noastră este pe tramvaie, avem Programul Operațional. Costul celor 250 de tramvaie este undeva la 850 – 900 de milioane de euro. (…) Până la finalul mandatului vom avea aceste 350 de tramvaie noi: 100 + 250. (…) În octombrie anul acesta se vor lansa apelurile în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027. Avem documentația tehnică pregătită pentru a aplica și pentru tramvaie, și pentru liniile de tramvai care sunt deja contractate. Odată ce vom avea această finanțare, vom putea să ieșim în piață – am vorbit deja cu BEI și cu bănci comerciale – pentru a ne împrumuta până la diferență. Tot cam atunci o să începem procedura de achiziție”, a explicat primarul general al Capitalei.
(VEZI ȘI: Adio, București și Cluj. Românii sunt atrași de un alt oraș din țară. Prețurile apartamentelor au explodat)


















