Nicușor Dan, discuție cu reprezentanții companiilor de top din Statele Unite ale Americii
Potrivit mesajului lui Nicușor Dan, companiile americane și-au exprimat dorința de a investi în continuare pe pământ românesc. Liderul de la Cotroceni a transmis că există o bază solidă în ecuația întăririi relației economice bilaterale în următoarea perioadă.
De asemenea, președintele României a punctat temele abordate în cadrul întâlnirii. Industria IT nu a fost scăpată din vedere.
„Am avut ieri o discuție cu liderii marilor companii americane, reunite sub umbrela Camerei de Comerț Americane în România (AmCham).
Mesajul companiilor americane este că își doresc să investească în continuare în țara noastră și că există premise puternice ca relația economică bilaterală să se întărească în anii următori.
Am abordat teme esențiale precum asigurarea predictibilității și stabilității cadrului economic, cooperarea în domeniul energiei, al materiilor prime critice și al sănătății. Am vorbit și despre transformările prin care trece industria IT din România și am punctat modalitățile prin care țara noastră își poate consolida relevanța prin atragerea de investiții americane”, este o parte din mesajul lui Nicușor Dan
România este deschisă în fața oportunităților
Totodată, șeful statului a precizat că le-a transmis americanilor că România este deschisă în privința oportunităților de afaceri. Asta se petrece în contextul în care țara noastră se află la intersecția unor rute energetice și comerciale globale esențiale.
„Le-am transmis companiilor americane că există toată deschiderea din partea noastră pentru a valorifica orice oportunități de afaceri, având în vedere că România este la intersecția unor importante rute energetice și comerciale globale”, a conchis președintele Nicușor Dan
Mesajul acestuia vine pe fondul invitației primite de el, cea referitoare la participarea la prima reuniune a Consiliului de Pace. Evenimentul va avea loc la Washington, în data de 19 februarie 2026.
„Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”
În timp ce Nicușor Dan se ocupă cu atenție de relația dintre România și SUA, cetățenii și vocile publice îl transformă într-o țintă. De exemplu, cunoscutul Valeriu Nicolae a scos artileria grea din dotare și a îndreptat-o spre președinte.
„Putem să vorbim un pic despre Domnul Nostru Nicușor Dan? Sfântul Dan, Matematicianu’. Acel Nicușor Dan?
Poate cineva să îmi dea un exemplu de om excepțional pe care l-a promovat Nicușor Dan? Nu căruia i-a dat în cap sau pe care l-a ignorat când a avut nevoie de sprijinul lui. Că de ăia știu eu mulți, nu doar pe Ana Ciceală cu care a lucrat și la ASB. Nu, un om pe care domnul Președinte s-a străduit să îl promoveze?
Sau poate cineva să îmi dea un nume dintre fondatorii USB sau USR pe care Nicușor Dan i-a promovat sau le-a luat apărarea când erau atacați îngrozitor de unii sau alții? În afară de doamna Grădinaru, care îi este acum nevastă. Sau pe cineva din echipa lui de la primărie, care e acum la Cotroceni și care este mai mult decât un secretar/ă pentru președinte, pe care domnul Dan i-a împins în față vorbind despre calitățile lor la televiziuni, la conferințe sau oriunde altundeva? Pe care îi pregătește pentru poziții de miniștri, primari sau viitori parlamentari capabili să ne reprezinte cinstit? Sau niște lideri ai societății civile?
Și dacă nu – căci toți consilierii importanți ai președintelui sunt noi și veniți pe filiere care de care mai minunate și mai fără legături cu activitatea domnului Dan – nu credeți că președintele are o problemă, nu mare, ci uriașă? Căci un președinte fără o echipă de oameni excepționali și în care să aibă încredere o să pară cam pierdut, izolat, ezitant, incompetent și laș. Cam cum pare acum domnul Dan.
Poate cineva să îmi dea un exemplu de acțiune a președintelui, din mai până acum, care să fi fost inspirațională pentru minimum 3 milioane de oameni (adică jumătate din cei care l-au votat)? Și dacă nu – căci e puțin probabil că puteți – nu credeți că ar trebui să îi zicem ceva?
Nicule, frățioare, știm că ești deștept foc, cinstit și cu bun simț dar ești sigur că vrei să fii președinte? Că pe bune că nu pare că vrei sau nu pare că știi cum. Dacă credeți că merită făcut ceva, scrieți un mesaj în comentarii cu Nicușor Dan (n.r. tag). Cine știe, poate, poate reacționează. Că poate încă nu s-a încheiat procesul de ficusare... scuze, focusare și mai avem o șansă”, s-a arătat în atacul fondatorului Asociației Casa Bună


















