Sâmbătă, 12 iulie 2025, președintele României, Nicușor Dan, a mers la Palatul Parlamentului pentru a participa la congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL). Cu acest prilej, el a ținut un discurs în cadrul căruia și-a prezentat susținerea față de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Totodată, președintele a lăudat eforturile depuse de PNL în ultimele luni, care au fost extrem de grele pentru politica românească.
Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) a avut loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. Președintele României a fost invitat la acest eveniment, ocazie cu care a ținut un scurt discurs în plen.
Nicușor Dan le-a mulțumit liberalilor pentru sprijinul din ultimele luni
Discursul de la congresul PNL a fost primul pe care Nicușor Dan l-a ținut după adoptarea măsurilor de austeritate de către Guvernul condus de Ilie Bolojan. Cu acest prilej, președintele României le-a mulțumit liberalilor pentru sprijinul pe care i l-au acordat în ultimele două luni extrem de grele pentru țara noastră. De asemenea, el a subliniat că este de datoria tuturor celor din coaliție să repare lucrurile greșite, avertizând că românii nu vor mai tolera niciun derapaj din partea clasei politice.
„Vreau să vă mulțumesc. România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni și PNL a mers în direcția corectă. În cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut greșeli, dar a făcut și două lucruri foarte importante: a ținut direcția pentru România și și-a asumat decizii grele. E foarte important că partidul și-a asumat Guvernarea. Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta.
Pentru societate este un moment de îndoială, vrea să vă transmit convingerea mea că România are un viitor, şi nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta necesară de corecţie. România are nevoie de un sector privat competitiv, are şansa să intre în OCDE şi să atragă mai multe investiţii străine, România are viitor într-un timp tangibil. Vă doresc decizii înţelepte şi vă asigur că veţi avea în mine un partener", a declarat președintele României.
Care este viitorul coaliției
În ciuda faptului că au fost invitați, reprezentanții PSD au lipsit de la congresul liberalilor. În acest context, președintele României a fost întrebat care este în opinia sa viitorul acestei coaliții de guvernare. Nicușor Dan și-a exprimat optimismul că această coaliție va rezista, interesul național fiind mai important decât ambițiile politice.
„Cel mai bine pentru România este ca această coaliție să continue . Eu sunt optimist că această coaliție va rezista. Când ești politician, trebuie să faci ce e mai bine pentru societate. Și, în momentul de față, cel mai bine pentru România e ca această coaliție să continue”, a afirmat Nicușor Dan.















