sursa foto:  qmagazine.ro

Nicușor Dan le dă vești proaste bucureștenilor! ‘Noi nici nu am cerut bani, am fost foarte onești. Vom avea o mare dificultate în ianuarie 2022 cu banii pentru subvenția la termoficare’

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan, a anunțat că PMB nu a cerut niciun ban de la Guvern pentru subvenția la gigacalorie anul acesta, dar a subliniat că a transmis atât fostului premier, cât și actualului prim-ministru că administrația Capitalei va avea „o mare dificultate în ianuarie 2022” cu banii pentru subvenția la termoficare.

 

El a fost întrebat dacă se aşteaptă ca Primăria Capitalei să primească anul acesta bani pentru subvenţia la gigacalorie.

„Noi nici nu am cerut bani, am fost foarte oneşti. După cum ştiţi, au existat mai multe discuţii prin intermediul Asociaţiei Municipiilor şi, în mod foarte onest, primăriile care nu au de plată facturi în 2021, facturile noastre, cea din noiembrie se plăteşte în ianuarie, cea din decembrie o plătim în februarie, nu am cerut bani pentru anul ăsta. În schimb, am spus şi fostului prim-ministru şi actualului prim-ministru că vom avea o mare dificultate în ianuarie 2022”, a declarat Nicuşor Dan, sâmbătă, la finalul întâlnirii pe care a avut-o la Guvern cu premierul Nicolae Ciucă.

 

Edilul-şef a oferit detalii privind situaţia bugetului Capitalei, întrebat despre faptul că ministrul Finanţelor a atras atenţia că PMB dispune de un buget şi nu ar trebui să ceară atât de mult de la stat.

 

„Eu, după cum ştiţi, când am preluat acest mandat, am preluat o datorie de 3 miliarde de lei. Avem un buget de… o să vedem execuţia în funcţie de banii pe care o să-i primim în decembrie, o să fie nişte venituri totale de 4,4 – 4,5 miliarde lei. Din aceşti bani am plătit cam 1 miliard datoriile acumulate de fost administraţie. Am mai rămas cu datorii, dar pe care, spre deosebire de fosta administraţie, am reuşit să le eşalonăm, astfel încât să fim solvabili în piaţă. Faptul că, la un moment dat, avem 40 sau 60 de milioane de lei în cont nu înseamnă nimic, în condiţiile în care mai avem încă datorii. Totul este să ne uităm la cifrele macro şi să vedem că o subvenţie care, practic, ar trebui să se dubleze anihilează orice şansă de dezvoltare a oraşului ăsta”, a declarat Nicuşor Dan.

 

El a fost întrebat la ce foloseşte Primăria Capitalei banii pe care-i mai are în buget şi dacă nu ar fi posibil ca o parte din fonduri să fie realocate către subvenţia la gigacalorie, aşa cum sugera şi noul ministru al Finanţelor.

 

„La sfârşitul anului 2021 noi nu o să mai avem niciun ban în cont. Asta înseamnă că vom plăti din ei subvenţia pentru termie, vom plăti din ei subvenţia pentru transportul public, vom plăti acele lucrări pe care avem să le plătim, o să plătim o parte din datoria la Otokar de 165 de milioane, care a rămas din fosta administraţie, o să plătim datorii făcute de companiile municipale. Deci, sigur că avem o cheltuire judicioasă a banului public şi nu dăm bani pe prostii, pe concerte, pe târguri şi alte lucruri”, a declarat Nicuşor Dan.

Rugat să comenteze o afirmaţie a şefului de la Finanţe, potrivit căreia dacă primarul general ar fi fost gospodar ar fi avut bani, şi ce se va întâmpla dacă Finanţele nu vor fi de acord cu suma solicitată de Primăria Capitalei, aproape 1 miliard de lei, acesta a afirmat: „Probabil că la ministrul Finanţelor, 3 plus 4, adică datoria de 3 şi cu obligaţiile noastre curente de 4, e mai mic decât 4,5, dar matematica, din păcate, e alta”.

„Legat de chestiunea cine acordă bani, aici este o decizie, după ştiţi, bugetul pe anul 2022 este atributul Parlamentului, da? Şi eu sper să existe înţelepciune în Parlament, astfel încât autorităţile locale care sunt în dificultate, şi vorbesc aici de toate autorităţile locale care au sisteme centralizate de încălzire, să poată să fie ajutate să treacă această iarnă”, a declarat Nicuşor Dan, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare