Președintele Nicușor Dan consideră că actuala coaliție de guvernare își continuă activitatea, chiar dacă în spațiul public există percepția unei crize politice. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă susținută după reuniunea informală a liderilor Consiliului European.
Șeful statului a subliniat că diferența dintre percepția publică și modul real de funcționare a coaliției este semnificativă.
„Bineînţeles, ca în viaţă, mi-ar plăcea ca multe lucruri să fie altfel decât sunt. Dar în linii mari, dincolo de atacurile continue între părţi şi percepţia - subliniez 'percepţia' - că această coaliţie este în mare suferinţă, eu cred că, în realitate, modul în care ei funcţionează, modul în care ajung ajung să aibă o aceeaşi opinie pe acte normative pe care şi le asumă, această coaliţie funcţionează mai bine decât percepţia”, a declarat președintele.
Afirmația vine într-un context politic tensionat, marcat de critici reciproce între partidele din majoritate și de dezbateri legate de măsurile economice adoptate de Guvern.
Dialogul dintre președinte și liderii coaliției continuă la nivel individual și de grup
Nicușor Dan a precizat că menține un dialog constant cu liderii partidelor aflate la guvernare, atât în întâlniri individuale, cât și în format comun, atunci când situația o impune.
El a explicat că această comunicare directă contribuie la menținerea stabilității politice și la coordonarea deciziilor importante.
Președintele a spus că se întâlnește „foarte des” cu liderii coaliției în mod individual și că va avea întâlniri comune cu aceștia „şi în grup”, atunci când va fi nevoie.

Implicarea președintelui în discuțiile bugetare va crește în perioada următoare
Șeful statului a comentat și declarațiile vicepremierului UDMR Tanczos Barna, care sugerase că implicarea prezidențială în problemele guvernamentale nu mai este la fel de intensă ca la începutul mandatului.
Nicușor Dan a explicat că nivelul de implicare depinde de contextul politic și economic, făcând referire la perioada formării Guvernului și la discuțiile privind deficitul bugetar.
„Este o diferenţă între ce era atunci şi ce este acum, pentru că atunci, în acea lună de zile, până la formarea Guvernului, am avut câteva zeci de întâlniri cu diferite structuri din statul român legate de buget şi deficit. În momentul acela, eu, ca persoană, aveam foarte multe informaţii, foarte punctuale, despre cum ar trebui să arate bugetul şi mi s-a părut important să mă implic în discuţie”, a spus președintele.
El a precizat că implicarea sa va crește din nou în momentul în care vor începe negocierile privind bugetul pentru anul 2026.
„În momentul acesta, din nou, problema bugetului pe 2026 este foarte importantă şi în momentul în care discuţiile o să înceapă, o să fiu şi eu implicat. Fără să am, cum aveam atunci, toate informaţiile acestea punctuale, în mod direct”, a adăugat Nicușor Dan.


















