Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale. E pronosticul lansat de jurnalistul Ion Cristoiu, prezent joi, la Antena 3, în emisiunea Ediție Specială.
Reacția lui Cristoiu apare în aceeași cu sondajul IMAS, cel care îi indică pe primele poziții pe Klaus Iohannis și Mircea Diaconu.
"În turul al doilea sigur va intra Klaus Iohannis. Nu are cum să nu intre, poate nu cu scorul acesta de semi Nicolae Ceaușescu. Ceaușescu avea 100%, el mai are puțin și face 50%. În legătură cu turul doi depinde foarte mult de mobilizarea la vot. Dacă prezența va fi slabă în primul tur, vor domina candidații care își pot mobiliza prin structurile din teritoriu oamenii, adică PNL și PSD", afirmă Ion Cristoiu.
Fondatorul Evenimentului Zilei crede că în turul doi voturile candidaților pierzători se vor redistribui spre finaliști.
"Mulți alegători se confruntă cu o problemă. Mă întâlnesc cu tot felul de cetățeni care mă întreabă cu cine să voteze. Și opțiunile lor sunt așa... aș vota cu ăla pentru că vorbește frumos, cu ăla că îmi place că se numește nu știu cum. Nu putem vorbi de o opțiune clară. Numărul mare de indeciși va duce la redistribuirea de la al doilea loc în jos. Pe lângă cei doi candidați, anul acesta avem o chestie unică. Mai avem încă 3-4 sau 5 candidați de la locul 2 în jos care sunt candidați cu forța, sigur poate nu vor intra, de a intra în turul doi și care reușesc să-i atragă pe indeciși cucerind această parte pe diferite criterii. "Valul de emoție se face între cele două tururi. Adică între cele două tururi nu mai sunt indecișii, se va face o rearanjare. Voturile lui Diaconu, poate Cumpănașu, poate chiar și Bruynseels... iar cei cu Paleologu și Barna vor merge cu Iohannis. Și emoția nu are cum să se creeze acum, înainte de cel de-al doilea tur. Acum depinde de ieșirea votului de luni. Dacă PSD reușește să blocheze votul de învestire a Guvernului Orban, votul se amână și e un semn că Dăncilă e puternică. Altfel, doamna Dăncilă nu are nicio șansă să intre în turul al doilea", a adăugat Cristoiu, informează antena3.ro
Vezi și
Vești uriașe! Pensiile acestor persoane vor suferi modificări începând din 2020
Surpriză- Se va elimina această taxă
Vești uriașe! O categorie de români scăpă de această taxă
Noi declarații făcute de Ion Cristoiu! 'În turul al doilea sigur va intra Klaus Iohannis'
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual



