Noi informații legate de noua Lege a Salarizării! Anunțul făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-09-2023 12:50

Actualizat: 13-09-2023 12:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Simona Bucura-Oprescu, a făcut un anunț privitor la noua Lege a Salarizării.


Astfel, în contextul noii Legi a Salarizării, au avut loc consultări ample privitoare la noul act normativ.


Instituțiile publice și sindicatele din administrație au prezentat propuneri pentru eliminarea inechităților, se precizează într-un comunicat de presă al MMSS.

Simona Bucura-Oprescu: „Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut”


Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut. Este important să cunoaștem problemele punctuale cu care vă confruntați și să găsim soluții. Îmi doresc o consultare reală în urma căreia să avem o lege echitabilă, corectă și care să recompenseze munca și performanța, să stimuleze competitivitatea și să diminueze discrepanțele întâlnite până acum”
, a declarat ministrul Simona Bucura - Oprescu.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a discutat cu reprezentanții familiei ocupaționale Administrație pe tema legii salarizării. Au fost prezenți reprezentanți ai sindicatelor, Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Cancelariei Primului Ministru, Secretariatului General al Guvernului, precum și ai ministerelor de linie.

Dialogul va continua și cu celelalte familii ocupaționale. În prezent, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împreună cu experții Băncii Mondiale, care asigură suportul tehnic, lucrează la elaborarea proiectului legii salarizării, obiectivul fiind eliminarea inechităților salariale și găsirea unor formule care să stimuleze performanța angajaților din fiecare domeniu al sectorului public.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri