Potrivit unui amendament la un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, adoptat luni de Senat, persoanele fizice care fumează în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, cu excepţia spaţiilor în care sunt cazate persoanele private de libertate, riscă amenzi de la 100 de lei la 500 de lei
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost iniţiată de deputaţii PSD, susţinuţi de un senator USR, potrivit Agerpres.
Aceleaşi amenzi sunt prevăzute şi în cazul elevilor care fumează în şcoală sau în cazul produselor din tutun care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat şi care trebuie să aibă tipărit pe colet, „în mod cât mai lizibil, mesajul - Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină”.
„Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, prevede un amendament admis la comisia de specialitate. În cazul persoanelor juridice, amenda este de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile, dacă nu se respectă o serie de prevederi din lege, modificări la proiectul de act normativ, adoptate de Comisia juridică.
„Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, se arată în propunerea legislativă .
Pentru o nouă contravenţie, persoanele juridice vor fi amendate cu 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii. Potrivit iniţiatorului, propunerea a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele ce le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul.
„În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului. Totodată, se stabileşte implicarea şcolilor în procesul de prevenire şi control a acestui comportament, prin prevederea care stipulează că instituţiile de învăţământ au obligaţia de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta acestora”, se precizează în expunerea de motive, scrie digi24
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.
Noi măsuri pentru români- Fapta care vă poate lăsa fără sute de lei
Trending

13 febActual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele

13 febEntertainment
Celentano din Las Fierbinți își pune georgiștii în cap. Jignire la adresa fostului candidat la președinția României

13 febActual
Cele două mezeluri de la Kaufland care costă doar 2 bani. Promoția supermarketului se aplică pentru cei care au card de fidelitate

13 febEconomie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

13 febActual
Colecția Pepco face ravagii în rândul doamnelor și domnișoarelor din România. Produsele sunt ideale pentru luna iubirii, 1 sau 8 Martie

13 febActual
Boicotul Kaufland început de la o campanie nemaivăzută în România. Părinții sunt cei mai revoltați de inițiativa retailerului

13 febEconomie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

13 febEconomie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

13 febPolitica
Recesiunea l-ar putea înlătura pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu nu mai are răbdare cu liberalul

13 febActual
Pachetul de Valentine's Day de la Profi a devenit viral. Pare o glumă, fiind greu de crezut că ar asocia asemenea produse, dar se găsește la raft
Articole Similare

13 febActual
Sorin Grindeanu afirmă că PSD a susținut guvernarea, dar respinge măsurile economice luate unilateral

13 febActual
Moment istoric în SUA și în lume, după anunțul care consfințește finalul unui brand

13 febActual
Ei sunt regii cărnii de porc din România. Au peste două decenii de când aprovizionează cele mai mari supermarketuri, ai mâncat măcar o dată produsele lor

13 febActual
Ce au discutat Liana Arsenie și Nicușor Dan despre situația Justiției după documentarul Recorder. Spovedania șefei de la Curtea de Apel București

13 febActual



