Noi reguli! Ce se întâmplă cu indemnizația pentru mame

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 11-03-2019 18:40

Actualizat: 11-03-2019 18:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mamele primesc pentru al doilea copil născut la mai puțin de 12 luni de la revenirea la muncă o indemnizație mică decât pentru primul.


Senatul vrea modificarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care datează din 2010 și care stabilește cuantumul acordat pentru concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.


În proiectul de act normativ se precizează că, dacă o persoană solicită un nou astfel de concediu la o distanță mai mică de 12 luni de la încheierea anteriorului, iar în acea perioada a muncit, obținând venituri impozabile, indemnizația să fie calculată pe baza acelor câștiguri.


Dar, dacă valoarea noii indemnizații se dovedește sub nivelul celei pentru primul copil, "se acordă indemnizația stabilită pentru copilul anterior". Altfel spus, ajutorul acordat de stat va fi același, nicidecum mai mic.

Potrivit legislației în vigoare, persoanele care, în cei doi ani anteriori nașterii unui copil, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu de creștere a copilului timp de doi ani sau trei ani, în cazul copilului cu handicap, dar și de o indemnizație lunară. După cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cuantumul indemnizației lunare "este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului", potrivit romaniatv.net

Vezi si

Mutarea anului 2019! Gigantul Kaufland vrea să cumpere unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine de pe piață


Mare atenție! Lista sporurilor la pensie în funcție de vechimea în muncă a fost publicată


Vești uriașe! Cine sunt beneficiarii unui concediu dublu
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri