Liberalul Dan Motreanu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, faptul că a avut o intervenție în Plenul Parlamentului European de la Strasbourg privind consolidarea regulilor pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri.
”Am susținut, în Plenul Parlamentului European de la Strasbourg, consolidarea regulilor pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri. Noua legislație va prevede interzicerea transferurilor între statele membre de deșeuri destinate eliminării.
În cadrul dezbaterii referitoare la revizuirea legislației privind expedierile de deșeuri, la care a participat și Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, am atras atenția că transferurile ilegale de deșeuri au atins cote alarmante în Uniunea Europeană, inclusiv în România, generând astfel consecințe grave și pe termen lung asupra sănătății publice și a mediului înconjurător.
Această situație trebuie corectată numaidecât și mi-am exprimat astfel suportul ferm pentru acordul ambițios la care s-a ajuns în Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European (ENVI) referitor la revizuirea legislației privind expedierile de deșeuri care cuprinde noi reguli, clare și stricte, privind combaterea traficului ilegal de deșeuri.
Am susținut de asemenea, rolul central pe care în va juca Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în investigațiile transnaționale privind traficul de deșeuri, consolidarea cooperării între statele membre, înăsprirea regimului de sancțiuni pentru a descuraja activitățile infracționale în acest domeniu. Am atras, în final, atenția asupra nevoii urgențe de a crea un Plan UE de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri pentru a ne asigura succesul în lupta împotriva acestui fenomen. Urmează votul în Plen pe acest raport și ulterior, demararea negocierilor între Parlament și Consiliu. Se preconizează un acord care va conține prevederi precum:
- interzicerea transferurilor între statele membre de deșeuri destinate eliminării ( cu o eventuală excepție ca statele membre să încheie în anumite condiții acorduri de a gestiona în comun deșeurile)
- interzicerea importurilor tuturor tipurilor de deșeuri (inclusiv a deșeurilor care pot fi reciclate și valorificate) atunci când există motive să se considere că un stat membru nu gestionează deșeurile în mod corespunzător
- măsuri consolidate privind controalele asupra unităților, întreprinderilor, brokerilor și comercianților de deșeuri, precum și întărirea controalelor la punctul de expediere al deșeurilor, la punctul de destinație, pe durata transportului și la frontierele UE
- stabilirea de sancțiuni cu efect de descurajare, care vor ține seama de gravitatea încălcărilor, de capacitatea financiară a celor implicați (cifra de afaceri), avantajele economice obținute și prejudiciile aduse mediului” a anunțat liberalul Dan Motreanu pe Facebook.
Noi reguli privind combaterea traficului ilegal de deșeuri între statele membre UE: Transferurile au atins cote alarmante
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepEconomie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Anunțul care vizează 1.800 de blocuri, străzile unde vor fi probleme de furnizare

26 sepHoroscop
Horoscop financiar 26 septembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei
Articole Similare

26 sepPolitica
Alina Gorghiu, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: Nu văd cele 233 de voturi pentru Guvern. Ce spune despre negocieri

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepSocial
Republica Moldova intră în stare de urgență energetică și hidrologică din 26 septembrie. Ce reguli noi intră în vigoare

26 sepEconomie
Cât costă taxa turistică în marile orașe. Brașov, Cluj, Sibiu, București și diferențele de la o localitate la alta

26 sepEconomie



