Noi vouchere pregătite de PNL, de până la 9.600 de lei! Fost ministru al Muncii, Raluca Turcan: O nouă schemă de ajutor de stat pentru angajatori

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-04-2023 23:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fost ministru al Muncii, Raluca Turcan anunță, marți, că Partidul Național Liberal (PNL) pregătește noi vouchere. Acestea vor fi primite de angajatori, pentru a plăti cursuri de formare profesională pentru propriii angajați. 


Voucherele pentru dezvoltarea profesională a angajaților vor avea valori cuprinse între 2.400 și 9.600 de lei, a transmis Raluca Turcan, fost ministru al Muncii.

Anunțul făcut de Raluca Turcan:


„Investiția în educație și formare de-a lungul întregii vieți înseamnă angajați mai bine plătiți și valoare adăugată mai mare pentru economia românească.


Partidul Național Liberal consideră că trecerea accelerată la salarii mai mari și o economie mai performantă depinde fundamental de investiția în pregătirea forței de muncă.


De aceea PNL propune o nouă schemă de ajutor de stat pentru angajatori, dedicată formării profesionale pentru propriii angajați. Conform acestei scheme, angajatorii pot primi vouchere cu valori cuprinse între 2.400 și 9.600 de lei, pe care să le folosească pentru plata cursurilor și stagiilor de perfecționare ale angajaților.

Încurajăm astfel antreprenorii să investească în resursele umane ale României, care e cea mai profitabilă investiție pentru economie și pentru societate.


În ultimii trei ani am avut întâlniri cu sute de antreprenori care, în contextul schimbărilor tehnologice și al cererii de noi competențe pe piața muncii, erau nemulțumiți că sunt nevoiți să suporte singuri costurile formării angajaților. Împreună cu dl. Ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, am găsit o soluție și o sursă de finanțare pentru a veni în sprijinul antreprenorilor și al forței de muncă autohtone.

Piața muncii este într-o continuă schimbare. În anumite domenii școala nu ține pasul cu nevoile și așteptările de pe piața muncii, iar în alte domenii pregătirea suplimentară a forței de muncă aduce avantaje clare și rapide în materie de productivitate și profitabilitate. Pentru a răspunde eficient noilor provocări, angajatorii au nevoie de ajutor în efortul lor de a-și forma personalul.

Noul proiect de lege al PNL transmite angajaților și angajatorilor un mesaj clar: suntem alături de voi, vă susținem în efortul de pregătire profesională care duce la venituri mai mari și productivitate sporită.

Conform propunerii PNL, angajatorii pot achiziționa servicii de formare profesională cu recunoaștere națională (inițiere/perfecționare/specializare/calificare sau recalificare de nivel 1, 2, 3 și respectiv 4) sau alte servicii de formare cu recunoaștere la nivel de întreprindere.

Costurile maxime ale serviciilor de formare ce pot fi decontate prin utilizarea voucherelor / cupoanelor pentru formare sunt cuprinse între 2.400 și 9.600 de lei, după cum urmează:


• Curs de calificare/recalificare nivel 1 – 2.420,19 lei
• Curs de calificare/recalificare nivel 2 – 3.006,71 lei
• Curs de calificare/recalificare nivel 3 – 4.952,30 lei
• Curs de calificare/recalificare nivel 4 – 9.617,62 lei
• Curs de formare inițiere/specializare/perfecționare – 2.420,19 lei
• Curs de formare cu recunoaștere la nivel de întreprindere – 2.420,19 lei.

Conform schemei de ajutor de stat pe care o propunem, nivelul ajutorului poate ajunge până la 50% din costul programului de formare. Există însă condiții speciale în care nivelul ajutorului poate fi chiar mai mare de 50%.

Sprijinul poate crește cu câte 10 puncte procentuale în cazul în care formarea se adresează:
• angajaților cu handicap
• angajaților defavorizați SAU
• dacă ajutorul este acordat unor întreprinderi mijlocii.

Mai mult, sprijinul poate crește cu 20 de puncte procentuale dacă ajutorul este acordat unor întreprinderi mici sau microîntreprinderi, iar în cazul în care ajutorul este acordat în sectorul transportului maritim, acesta poate ajunge până la acoperirea integrală (100%) a costurilor eligibile.

Sprijinul financiar acordat angajatorilor va fi suportat de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile, iar mecanismul de finanțare prevede că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă decontează furnizorilor de formare sumele aferente cursurilor efectuate, pe baza cupoanelor de formare remise acestora de către angajatori.

Lista furnizorilor de formare agreați se va publica defalcat pe județe / localități pe site-ul oficial al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.


Prin acest proiect de lege, Partidul Național Liberal îmbină susținerea pentru mediul de afaceri cu susținerea pentru salariați, în scopul dezvoltării companiilor românești. Calea cea mai bună pentru creșterea economiei naționale este susținerea simultană a angajaților și angajatorilor, astfel încât să crească și salariile, și profiturile, iar bugetul de stat să beneficieze și el, indirect, prin încasarea de sume mai mari.

Așa cum a mai arătat și premierul Ciucă, dacă vrem să creșem calitatea vieții în România trebuie companiile românești să-și permită și salarii mai bune dar și angajaților mai bine pregătiți.

Avem astăzi 3,2 milioane de angajați în companii cu capital românesc și aproape 1,2 milioane în companii cu capital străin. Există un potențial mare de dezvoltare, dar profesionalizarea va fi garanția creșterii calității și a muncii și a producției și a vieții românilor”
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri