Trei deputați USR au depus un proiect de lege pentru acordarea de pensii de invaliditate, proiect ce vine în ajutorul persoanelor cu dizabilități. În proiectul legislativ depus de politicienii USR, doar persoanele care prezintă invalidități asociate cu incapacitatea ireversibilă de muncă pot benefica de venituri bănești sub formă de pensie, și numai în cazul în care propunerea va fi publicată în Monitorul Oficial.
„În timp ce PSD si PNL se luptă pentru păstrarea PENSIILOR SPECIALE și a altor beneficii pentru oamenii de partid, azi, 8 aprilie 2024, împreună cu alți doi colegi Bogdan Rodeanu – deputat USR Galați și Lazar Marian deputat USR Vâlcea, am depus un proiect de lege pentru acordarea de PENSII DE INVALIDITATE, proiect ce vine in ajutorul persoanelor cu dizabilități", a transmis unul dintre inițiatori, deputatul USR Eugen Terente
Vezi și: Toți pensionarii din România sunt vizați! Marius Budăi explică motivul pentru care mulți vor primi o pensie mai mică după recalculare
Ce prevede proiectul?
Persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a beneficia de pensie de invaliditate indiferent dacă au contribuit sau nu la fondul de asigurări sociale și prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă. Proiectul legislativ a fost anunțat pe rețelele de socializare de către deputatul USR, Eugen Terente. Co-semnatarii proiectului sunt Bogdan Rodeanu, deputat ales în circumscripția Galați și Lazăr Ion Marian, deputat de Vâlcea, din aceeași formațiune politică.
Esența textului de lege mai jos:
„La articolul 61, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5) cu următorul cuprins: “(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1) au dreptul la pensie de invaliditate indiferent dacă au cotizat în sistemul public de pensii, persoanele adulte încadrate în grad de handicap grav, care nu pot fi angajate pe piața muncii din cauza gravității consecințelor invalidității.“
Citește și: Pensionarii rămân fără tichetele de la Guvern. Anunțul făcut de ministrul Muncii în urma cu puțin timp


















