Lucrările la Magistrala 6 de metrou sunt în plină desfășurare, însă costurile par să crească tot mai mult. De această dată este vorba despre exproprierile pe care statul român trebuie să le facă. Astfel, dealerii unor mărci auto de lux precum Ferrari și Aston Martin vor primi mai mulți bani din partea statului decât erau prevăzuți inițial.
Magistrala 6 de metrou este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din țara noastră de după anul 1989. Realizarea liniei de metro spre Otopeni include nenumărate costuri suplimentare, printre care se numără și exproprierile pe care statul român trebuie să le facă.
Statul române le dă mai mulți bani dealerilor Ferrari și Aston Martin
Printre expropriați se numără și dealerii unor mărci auto de lux, cum ar fi Ferrari și Aston Martin, dar și BMW. În ciuda faptului că inițial fusese stabilită o anumită sumă pentru fiecare dintre aceste companii, se pare că ele vor primi bani în plus.
Mai exact, pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind suplimentarea pe anul 2025 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărâre a Guvernului nr. 496/2017 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”, precum și modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 496/2017.
În toamna anului trecut, s-a stabilit că 13 proprietari persoane fizice și juridice, printre care se numără dealerii unor producătorii auto de lux precum Ferrari și Aston Martin, dar și BMW vor fi expropriați pentru realizarea metroului spre Otopeni. Se pare însă că autoritățile au realizat că este nevoie de mai mulți bani.
După recepționarea de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a documentațiilor cadastrale individuale, au fost constatate modificări în datele de identificare ale unor imobile supuse exproprierii. Aceste modificări vizează, în principal, suprafețele imobilelor sau identificarea acestora.
Despre ce sume este vorba
Astfel, pentru nouă poziții cuprinse în anexa nr. 2 la HG 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a suprapunerii planurilor parcelare peste coridorul de expropriere, au rezultat diferențe ale suprafețelor necesare a fi expropriate sau ale datelor de identificare ale imobilelor.
Inițial, suma consemnată aferentă despăgubirii pentru imobilele de la pozițiile respective a fost de 1.946.983 de lei. Ca urmare a realizării documentațiilor cadastrale și a rapoartelor de evaluare, a rezultat o valoare de despăgubire actualizată pentru cele nouă imobile de 2.035.612,00 lei. Diferența este de 88.629 de lei, sumă care este necesar a fi asigurată suplimentar, prin prezentul proiect de act normativ.
Printre expropriații care vor primi bani în plus se află Forza Rossa Holding Limited Nicosia, showroom Ferrari, British Motors, dealer Aston Martin, și Apan Motors, unul dintre dealerii BMW.
















