Norocul aderării la Schengen: cele 3 categorii de beneficii. Românii vor avea de câștigat, odată cu acceptarea țării noastre în spațiu mult-așteptat

Autor: Luciana Polite

Publicat: 12-12-2024 17:05

Actualizat: 12-12-2024 17:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 12 decembrie, România a primit, în sfârșit, acordul pentru a intra în Schengen complet. După mai bine de 13 ani, am reușit această performanță de a fi acceptați, chiar și după ce Austria s-a opus cu atât de multă convingere. La scurtă vreme după anunțarea victoriei, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat care vor fi și cele 3 beneficii majore pentru țara noastră.

De la data de 1 ianuarie 2025, suntem, în spațiul liber de circulație, fără frontiere, din care fac parte, acum, 29 de țări. Ne vom alătura celor 400 de milioane de persoane care erau deja parte din zona de circulație. Vom avea parte de o serie de avantaje pentru care ne-am luptat atât de multă vreme.

În primul rând, vom avea beneficii economice. Conform spuselor lui Victor Negrescu, ar urma să avem un PIB mai mare cu 2% anul viitor. Pe de altă parte, realele beneficii le vom venea abia peste un deceniu.

victor negrescu schengen

„Aderarea României la spațiul Schengen poate genera o creștere cu până la 2% a PIB-ului României anul viitor, urmând ca beneficiile să se resimtă pe parcursul următorilor 10 ani. Sectorul transporturilor, producția industrială, turismul și agricultura vor fi principalii beneficiari. Totul va depinde și de cererea existentă pe piața internă europeană și apetența investitorilor în a dezvolta producția din România. Nu în ultimul rând, zonele transfrontaliere vor deveni poli economici cu un potențial de dezvoltare consistent”, a transmis vicepreședintele Parlamentului European.

CITEȘTE ȘI: Debarcarea românilor în magazinele Telekom e oficială după acest anunț. Este pentru prima dată când în țara noastră este oferit un asemenea serviciu

Avantajele pe care le va avea România, începând de anul viitor, grație aderării complete la spațiul Schengen

Un al doilea beneficiu pe care l-a identificat politicianul este că românii vor fi liberi să călătorească, dar vor avea parte și de siguranță. Vom fi cetățeni europeni cu drepturi depline.

„Cetățenii români vor deveni cetățeni europeni cu drepturi depline iar România va fi o destinație turistică și investițională tot mai atractivă. Totodată, țara noastră va beneficia de suportul întregului mecanism Schengen pentru creșterea siguranței interne și protecția frontierelor. Fondurile importante obținute în bugetul UE în calitate de negociator-șef al Parlamentului European ne vor ajuta în acest sens”, a adăugat Negrescu.

Ultima categorie de beneficii: cele politice. În contextul alegerilor de anul acesta, prezidențialele anulate și parlamentarele, au fost candidați și formațiuni care au dorit scoaterea României din UE. Acum nu vor mai avea posibilitatea de a se retrage, atât de ușor, din Uniune.

„România finalizează prin intrarea în zona de liberă circulație o nouă etapă importantă în integrarea sa în Uniunea Europeană care va crește interdependența noastră cu restul Europei și va face apartenența la UE ireversibilă”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European.

CITEȘTE ȘI: „Cartierul Justiției” din România se va întinde pe 19 loturi de teren și ne va costa miliardul de lei. La ce ar urma să folosească găselnița ministerului și când va fi gata construcția-mamut

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri