Jurnalistul Victor Roncea a cercetat volumele de la Consilul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în care apare numele lui Mihai Șora.
Astfel, el a descoperit că Șora a colaborat cu MAE-ul condus de Ana Pauker încă de când era la Paris, dinainte de a veni în România.
Vezi și La solicitarea Bugetul.ro, CNSAS a demarat procedura de reverificare a lui Mihai Șora
Volumele sale de la CNSAS nu sunt așa de voluminoase, după cum afirmă actuala soție a lui Mihai Șora, Luiza Palanciuc. Este vorba de 3 volume și de un dosărel SIE. Acțiunea informativă a fost deschisă inițial ca dosar de verificare, pe 1.07.1960 și a fost închisă la 21.02.1964. Cererea de închidere a dosarului individual de verificare a fost făcută odată cu propunerea, aprobată, de „recrutare a lui Șora Mihai ca agent al organelor noastre”. Dar despre aceasta cu altă ocazie. Dosarul DSS confirmă și poziția pe care a avut-o Mihai Șora la MAE, sub Ana Pauker, și anume nu cea de simplu referent ci de, citez, „prim-șef de presă MAE (1948 – 1952)”, respectiv prim-secretar, informează Evenimentul Zilei.
O Notă biografică întocmită de Securitate notează sec: „După terminarea războiului a continuat să rămână în Franța și numai în anul 1948, când a aflat că este urmărit de poliție pentru a fi expulzat în țară, a venit și s-a stabilit în București”. Ofițerul responsabil de caz își mai informează superiorii că Mihai Șora a fost din 1946 membru al Partidul Comunist Francez și din 1945 Secretar General al Frontului Național Român, responsabil și de publicația acestuia, „România liberă”. Aici se cuvine de adăugat că atât Frontul respectiv cât și organul lui erau aflate sub controlul NKVD dezvoltând o propagandă sovietică activă chiar din timpul războiului, când îndemnau românii din țară și străinătate să se îndrepte spre „aliatul firesc”, URSS, „garantul independenței României”, căruia i se cuvine de drept Basarabia, de care România fascistă și-a bătut joc (facsimil).
Totodată, superiorii din Securitate sunt informați că, începând cu 1 octombrie 1946, Șora a fost și cercetător la „Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, pendinde de MAS al RPR (Ministerul Afacerilor Străine al RPR) – Legația din Paris”. Rețineți cuvântul pendinte.
Recent, la solicitarea Bugetul.ro, CNSAS a demarat procedura de reverificare a lui Mihai Șora.
Note de la CNSAS! Mihai Șora, angajatul Anei Pauker la Paris
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-12-2019 12:34
Trending

09 octPolitica
Crin Antonescu urmează să-și primească daunele morale de la România TV. Politicianul a primit câștig de cauză după ce a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea

09:25Economie
Un euro ar putea ajunge să coste 10 lei, în doar câteva luni. Avertismentul unuia dintre cei mai cunoscuți specialiști în economie

12:30Entertainment
Vin ninsorile în România. Anunț oficial din partea șefei ANM, Elena Mateescu, ce urmează pentru cetățeni

09 octEconomie
Gaze cu porția la iarnă. UE ar putea impune țărilor un consum redus, pe fondul protejării resurselor de o posibilă criză

09 octEntertainment
La 5 ani după ce o bătrânică a aruncat cu cărămida în platou, Mirela Vaida este amenințată, din nou, cu moartea. De data aceasta este vorba despre prietena femeii

09 octEntertainment
Auchan te lasă să plătești doar jumătate din prețul acestor produse, când ajungi la casa de marcat. Ofertele aniversare care fac cozi în magazin

07:00Economie
Statul român mai ia miliardul de euro de la bănci. La ce urmează să fie folosiți banii

09:30Entertainment
Serialul Netflix pe care mulți vor dori să-l vadă, este făcut după o franciză celebră. Când apare

09 octEconomie
Pactul făcut de România cu alte 5 țări ca să avem facturi mai mici la curent. Ce presupune acordul

09 octEconomie
Burse de 4.000 de lei pe lună pentru studenții care îndeplinesc aceste condiții. Trebuie să depună actele până pe 27 noiembrie
Articole Similare

22 minute în urmăPolitica
Miniștrii pe care Luca Niculescu ar vrea să-i pună în guvernul său. Numele pe care le are în minte propunerea de premier

circa 1 oră în urmăPolitica
Ilie Bolojan refuză categoric guvernarea cu PSD. Șeful PNL ar prefera opoziția decât vechea coaliție

circa 1 oră în urmăEntertainment
Reclamația ta nu va mai fi luată în considerare deloc, dacă faci această greșeală. Legea a apărut deja în Monitorul Oficial

17:30Economie
Seceta de pe Dunăre ține în loc 100 de barje și 30 de nave. Acuzații grave la adresa autorităților, în contextul blocajului

17:00Economie



