Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România - Kathleen Kavalec a declarat într-un interviu pentru Agerpres că eliminarea vizelor pentru români este pe agenda sa.
„Ca ambasadoare, permiteţi-mi să spun că aş vrea să văd cum acest lucru devine realitate şi mă angajez să colaborez cu guvernul român pe această temă. Va fi pe agenda dialogului nostru strategic. Mai mult, colaborăm, experţii noştri colaborează legat de aspecte tehnice ale acestui program, care implică paşapoarte, chestiuni legate de trecerea frontierei”, a declarat Kathleen Kavalec.
„De exemplu, dacă aveţi viză turistică, nu puteţi lucra în SUA, aveţi nevoie de un alt tip de viză. Deci diseminarea acestor informaţii astfel încât cei care solicită o viză să o obţină va ajuta ca rata de refuz să scadă”, a mai spus aceasta.
„Ştiţi că suntem parte din NATO şi alte ţări, în special Franţa, şi-au mărit, de asemenea, prezenţa aşa că vom colabora cu aliaţii pentru a afla unde putem consolida forţele de apărare şi descurajare.
Cred că în prezent avem peste 3.000 de militari americani, iar acum avem Divizia 101. Vor pleca în curând, dar vor fi înlocuiţi de Divizia 10 de munte. Cred că, în mare, va fi acelaşi contingent. Cu siguranţă va fi un flux de trupe în această perioadă şi vom evalua în mod constant nevoia de trupe suplimentare”, a declarat ambasadoarea.
Noua ambasadoare SUA la București spune când vor fi eliminate vizele pentru români: Mă angajez să colaborez cu guvernul român pe această temă
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



