Noua lege care ajută șoferii să își recupereze permisul mai ușor după suspendare. De când intră în vigoare

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 08-05-2025 10:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O modificare de ultimă oră în legislația rutieră le va permite șoferilor să-și reducă perioada de suspendare a permisului auto. Parlamentul a adoptat proiectul inițiat în 2022 de mai mulți parlamentari USR.

Reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce va depinde de prezentarea chitanței prin care se face dovada achitării amenzii contravenționale.

Dovada plății amenzii, condiție pentru reducerea perioadei de suspendare

Parlamentul a adoptat proiectul inițiat în 2022 de mai mulți parlamentari USR. Măsura poate contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere și reducerea accidentelor, în condițiile în care România continuă să fie campioană în Uniunea Europeană la mortalitatea cauzată de accidente rutiere.

șoferilor

Legea adoptată pe data de 7 mai 2025 modifică legislația privind circulația pe drumurile publice, numind dovada plății amenzii printre condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru reducerea cu o treime a perioadei de suspendare a permisului de conducere.

În prezent, suspendarea carnetului de conducere pentru o perioada de 30 de zile are loc când șoferul acumulează 15 puncte de penalizare. Permisul se suspendă pe o perioada de 60 de zile dacă șoferul acumulează 15 puncte de penalizare într-un interval mai mic de 12 luni față de data ultimei suspendări.

CITEȘTE ȘI: Alcoolemia la care ţi se ia permisul imediat. Mulţi şoferi nu ţin cont de lege când se urcă la volan, primesc şi amenzi mari

Permis de minim un an pentru a scăpa mai repede de suspendarea carnetului

Odată legea promulgată, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce șoferul va trebui să îndeplinească 3 condiții:

1. A fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

2. A obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei;

3. Prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției pentru care i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Măsura va contribui atât la îmbunătățirea siguranței circulației, cât și la o colectare mai bună a amenzilor contravenționale aplicate, în contextul în care cifrele oficiale arată că sunt achitate mai puțin de un sfert din amenzi.

Potrivit datelor Comisiei Europene, România a fost și anul trecut campioană la capitolul mortalității rutiere, cu 77 de decese la 1 milion de locuitori (față de 44 de decese media UE).

CITEȘTE ȘI: Se schimbă permisul de conducere. Românii sunt şi ei vizaţi. Noul act va avea o valabilitate de 15 ani

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri