Noua lege a asociațiilor de proprietari care urmează se aplice din luna septembrie lovește zdravăn în cei care dețin locuințe.
Potrivit actului normativ, proprietarii care nu vor permite accesul în locuință pentru reparații, lucrări sau în situații de urgență, după ce au primit preaviz motivat de la asociație, vor risca o amendă de la 500 la 3.000 de lei, potrivit viitoarei legi a asociaților de proprietari.
Obligația proprietarului de a permite accesul în apartamentul său, în caz de reparații/lucrări sau în caz de urgență, există și în prezent, dar noua lege a asociațiilor de proprietari prevede o amendă țintită pentru refuzul proprietarilor. Iar amenda va fi cuprinsă între 500 și 3.000 de lei, potrivit Legii nr. 190/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, în vigoare de la 28 septembrie 2018, scrie avocatnet.ro.
„Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul preşedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului şi al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcţii/reparaţii, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală. Fac excepţie cazurile de urgenţă când termenul pentru preaviz este de 24 de ore", se arată în viitoarea lege.
Vezi și Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Mai multe categorii de salariați se pot pensiona mai devreme! Legea se aplică de joi
Lovitură în plin pentru „omul negru” al lui Liviu Dragnea! Guvernul PSD taie în carne vie
Noua lege lovește drastic în proprietari! Ce amenzi mari riscă dacă nu permit accesul în apartament
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



