Nouă lege pentru protecția cumpărătorilor de locuințe după scandalul Nordis. Avans limitat la 15% și promisiuni înregistrate obligatoriu

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 14-04-2025 11:51

Actualizat: 14-04-2025 13:35

Article thumbnail

Sursă foto: Nordis

Luni, Senatul României are pe ordinea de zi o propunere legislativă care urmărește să protejeze clienții dezvoltatorilor imobiliari și să prevină situațiile în care același apartament este promis mai multor cumpărători.

Proiectul propune măsuri stricte privind înregistrarea în cartea funciară a viitoarelor locuințe și reglementează modul în care se pot încheia promisiunile de vânzare.

Cărți funciare obligatorii pentru apartamentele aflate în construcție

Una dintre principalele prevederi este deschiderea cărților funciare pentru fiecare unitate locativă considerată „bun viitor”. Dezvoltatorii vor putea încheia promisiuni de vânzare doar după ce obțin autorizația de construire, fac preapartamentarea (împărțirea juridică a clădirii) și deschid cărți funciare individuale pentru fiecare unitate.

Aceste promisiuni vor trebui semnate în formă autentică, la notar, și vor putea fi înregistrate oficial. Astfel, se elimină riscul ca un apartament să fie promis simultan mai multor cumpărători – o practică semnalată frecvent în trecut.

Un alt punct important este limitarea avansului pe care dezvoltatorii îl pot solicita. Acesta va fi plafonat la 15% din prețul total și va putea fi perceput abia după ce a fost emisă autorizația de construcție.

Sumele plătite de cumpărători vor fi depuse într-un cont bancar deschis pe numele dezvoltatorului, dar banii pot fi folosiți doar pentru finalizarea proiectului imobiliar. Legea prevede și un calendar clar de plată:

  • 15% la semnarea promisiunii de vânzare,

  • 25% la finalizarea structurii de rezistență,

  • 25% la finalizarea instalațiilor.

Citește și: Se îngroașă gluma peste Ocean. Donald Trump ar putea declara legea marțială de Paște

Sancțiuni dure pentru dezvoltatorii care folosesc banii în alte scopuri

Dacă dezvoltatorul utilizează sumele încasate de la clienți în afara proiectului imobiliar, poate fi amendat cu 1% din cifra de afaceri.

Senatul este prima cameră sesizată pentru această inițiativă legislativă. Dacă proiectul trece de votul senatorilor, decizia finală va aparține Camerei Deputaților. Proiectul este inițiat de un grup de parlamentari, majoritatea din PSD, și are susținerea Comisiilor juridică și de administrație publică din Senat.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri