Potrivit băncii, BT Go a atras peste 9.000 de clienți în fiecare lună, de la finalul lunii iulie 2023. Aplicația vine cu noi funcționalități: Plata facturilor recepționate, direct din BT Go și Asocierea automată a încasărilor și plăților cu facturile emise și recepționate. 11.000 de companii sunt abonate la GO e-Factura, prin care au emis peste 21.000 de facturi începând cu decembrie 2023, când a fost lansată funcționalitatea în premieră în România, pentru o aplicație de banking. Pentru dezvoltarea funcționalităților aplicației BT Go asociate plății facturilor, Banca Transilvania colaborează cu i-Tom Solutions, dezvoltatorul platformei FGO.
„Ne dorim ca BT Go să fie cea mai utilă aplicație de banking și de management al afacerii. Adăugăm permanent funcționalități, urmărim ce este important pentru oameni și business-uri, suntem work in progress permanent”, a precizat Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania
”Încă de la început, ne-am dorit să venim în sprijinul antreprenorilor. Tot ce-am dezvoltat în FGO și ulterior în BT Go a fost cu gândul la ei. Ne dorim ca interacțiunea să fie cât mai ușoară și mai friendly pentru a ușura munca antreprenorilor. Vom continua să ne aliniem la toate noutățile și provocările care apar în relația cu statul astfel încât, din acest punct de vedere, antreprenorii să știe că au în FGO un partener”, a transmis Valeriu Filip, co-fondator FGO
Citește și: S-a dat acordul! După 20 de ani în România, o bancă importantă vinde tot și încetează activitatea
Funcționalități BT Go
Vezi și: Amendă record pentru Raiffeisen Bank. Cea mai de succes bancă austriacă ar putea fi penalizată pentru o cauză delicată


















