Cunoscutul centru comercial Bucur Obor din Capitală se află în plin proces de renovare, lucrările fiind pornite în luna ianuarie a anului trecut. Celebra zonă a devenit un punct de atracție pentru foarte mulți oameni, inclusiv pentru străinii care vizitează Bucureștiul.
Oborul este locul în care localnicii, vizitatorii sau imigranții se întâlnesc cu sute de producători autohtoni și comercianți locali, dar și cu antreprenori din afara României, care vin aici pentru a face cunoscute atracțiile altor zone.
Zona comercială Obor, un loc atractiv pentru nenumărați oameni
Piața Obor, cunoscută și sub denumirea de Piața Nouă, e doar o componentă a ariei care cuprinde și Halele Obor, Bazarul Obor și magazinul Bucur Obor.
De-a lungul anilor, locația a trecut prin multe transformări, devenind un loc principal pentru cei ce se află în căutarea de fructe și legume proaspete.
„Locuiesc în cartier, foarte aproape de Piața Obor, de 25 de ani. Mersul la piață e un ritual de weekend, care poate începe cu o gogoașă muntenească și o cafea la Zissou (n.r. o cafenea deschisă la etajul 1 al Halelor Obor) și se poate termina, după ce ne-am făcut aprovizionarea cu tot ce ne trebuie pentru o săptămână, cu un pahar de vin, sus, la magazinul Jidvei”, a transmis un om de comunicare, potrivit celor de la Ziarul Financiar
În ultimii ani, locul a fost luat cu asalt de bogați, aceștia aducând noi obiceiuri de consum, schimbând fața lucrurilor și prețurile.
În medie, sunt peste 11.00 de oameni care vin zilnic în această zonă a Capitalei. Finalul de săptămână aduce mai mulți vizitatori, după cum era de așteptat să se întâmple.
Magazinul Bucur Obor, strălucitor ca pe vremuri?
Dezvoltatorul One United Properties, care în urmă cu patru ani a cumpărat pachetul majoritar al magazinului Bucur Obor, a anunțat recent că va suplimenta investiția inițială. În noiembrie 2021, OUP a achiziționat pachetul majoritar de 54,44% din acțiunile Bucur Obor SA, companie listată la Bursa de Valori București. Tranzacția, evaluată la 64,94 milioane lei, a fost aprobată de Consiliul Concurenței pe 4 februarie 2022, iar transferul s-a finalizat pe 8 februarie 2022.
Următoarele schimbări vor fi făcute în cadrul magazinului Bucur Obor:
se reconfigurează structura interioară pentru optimizarea fluxurilor pietonale, creșterea vizibilității spațiilor și eficientizarea circulației clienților;
modernizarea infrastructurii funcționale, inclusiv a instalațiilor sanitare, de iluminat și sistemele de siguranță;
înlocuirea completă a fațadelor vechi, neizolate, montate în urmă cu 50 de ani, cu soluții moderne de tip perete-cortină eficiente energetic, cu coeficient de transfer termic redus;
integrarea unui sistem de climatizare și ventilație centralizat, automatizat și monitorizat printr-un sistem BMS (Building Management System), ce permite reglaje inteligente ale temperaturii și consumului energetic în funcție de trafic;
îmbunătățirea experienței de cumpărături prin refacerea zonelor de relaxare, a grupurilor sanitare;
intervenții la zonele exterioare precum pavaje, căi de acces, sisteme de iluminat și mobilier urban.













