Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 15-03-2026 15:03

Actualizat: 15-03-2026 15:06

Article thumbnail

Sursă foto: littlewanderbook.com

Războiul din Orientul Mijlociu începe să schimbe tot mai mult peisajul turismului internațional. Astfel, destinațiile de vacanță preferate de bogații lumii, precum Dubai sau Abu Dhabi, par să cadă acum în dizgrație. În acest context, o insulă din Europa este tot mai căutată, având șanse mari să devină noul pol de atracție pentru oamenii înstăriți.

Efectele războiului din Orientul Mijlociu se resimt în tot mai multe domenii de activitate. Turismul este serios afectat, astfel că preferințele turiștilor par să se fi schimbat radical în doar câteva zile.

Noua destinație de vacanță preferată de bogații lumii se află în Europa

În acest context tensionat și incert, tot mai mulți turiști bogați renunță la vacanțele planificate în Dubai și Abu Dhabi, îndreptându-și atenția către insula spaniolă Mallorca. Cererea pentru vile de lux a crescut spectaculos în ultimele zile, iar agenții imobiliari raportează un adevărat val de solicitări din Germania, SUA și Elveția.

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au investit ani la rând pentru a transforma Dubaiul într-un centru turistic internațional. Cu toate acestea, tensiunile din regiune au complicat accesul vizitatorilor, iar imaginea strălucitoare a orașului este puternic afectată.

„De când au apărut problemele legate de Dubai, solicitările pentru închirierea de vile s-au triplat”, a declarat Marcel Remus, agent imobiliar specializat în proprietăți de lux.

Potrivit publicației Blick, turiștii din Germania, Austria, Elveția și Statele Unite caută acum alternative în cele mai bune zone din Mallorca, în special pentru vacanțele de Paște și din luna mai.

Strategia autorităților începe să dea roade

Mallorca devine astfel o destinație tot mai atractivă pentru turiștii foarte bogați. Americanii cu venituri mari reprezintă un segment în creștere, iar datele pieței imobiliare arată că achizițiile de proprietăți realizate de cetățeni americani au crescut cu aproximativ 150% anul trecut. De remarcat că strategia autorităților locale este de a limita turismul de masă și de a atrage vizitatori cu venituri mari.

Conform datelor oficiale, turiștii care au vizitat insula Mallorca în 2025 au cheltuit în medie 200 de euro pe zi, iar cheltuielile totale au ajuns la 23,4 miliarde de euro, cu o creștere estimată la 24,7 miliarde în 2026.

Prețurile imobiliarelor de lux de pe insula spaniolă au crescut constant în ultimii cinci ani, cu aproximativ 13% pe an. Pentru unii turiști, vacanța poate fi primul pas către achiziția unei proprietăți, ceea ce ar putea continua să împingă valorile imobiliare în sus.

(NU RATA:

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri