Ferrari a decis că trebuie - de voie, de nevoie - să intre pe piaţa vehiculelor electrice. Un brand care, tradiţional vorbind, a impresionat întotdeauna prin motoarele termice fiabile, zgomotoase, cu sute de cai-putere, va dezvolta şi un motor electric.
Producătorul de la Maranello va dezvălui „inima tehnologică” a noului model la reuniunea cu investitorii, programată a avea loc în data de 9 octombrie, conform unuia dintre directori.
Modelul va fi lansat în 2026
Primul bolid electric de la Ferrari va fi lansat în primăvara lui 2026, iar vânzările vor începe în luna octombrie 2026.
„Va fi o capodoperă de tehnologie, design şi caracteristici unice. Va fi primul de acest gen, dar înzestrat cu toate aspectele care fac un adevărat Ferrari”, a spus directorul general Benedetto Vigna
Primul Ferrari electric va fi produs în cadrul unei fabrici noi, care se desfășoară pe o suprafață de 42.500 de metri pătrați. Italienii nu au dezvăluit până acum numele viitorului model și nici nu se știe dacă va fi un supercar sau un SUV.
Reamintim că, recent, Ferrari a lansat noul model hibrid plug-in 296 Speciale și versiunea sa decapotabilă și a promis lansarea a șase noi modele în acest an, printre care și primul său automobil complet electric, programat pentru începutul lunii octombrie.
Ferrari face în continuare profit
Ferrari a anunțat, marți, o creștere de 15% a veniturilor sale în primul trimestru din 2025 și a menținut prognoza financiară pentru anul în curs, în pofida taxelor impuse de Donald Trump.
În primul trimestru din 2025, câștigurile de bază ale Ferrari au ajuns la 693 milioane de euro, aproape de prognoza de 689 milioane de euro.
În 2024, Ferrari a realizat un profit net de 1,53 miliarde euro şi venituri de 6,7 miliarde euro, în creştere cu 21%, respectiv 12% comparativ cu 2023.


















