Ministerul Mediului a anunțat că va organiza vineri o consultare publică în privința viitoarei reforme ce se va face în cadrul companiei Romsilva. Reforma vizează reducerea numărului de directori din cadrul instituției, diminuarea sporurilor și evaluarea eficienței activităților. În plus, noul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat că reorganizarea Romsilva este prioritatea mandatului său.
Miercuri, 2 iulie 2025, Ministerul Mediului a anunțat că va organiza vineri o consultare publică privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Romsilva.
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face ultimii paşi înainte de a propune Hotărârea de Guvern privind reforma Romsilva. Se va organiza o amplă consultare publică privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Evenimentul are loc sub forma unei mese rotunde, vineri, 4 iulie 2025, de la ora 10:00, la sediul instituţiei, din Bulevardul Libertăţii nr. 12, parter – Sala de Consiliu.
Aceasta se impune pentru a îmbunătăţi performanţa şi responsabilitatea Romsilva, pentru a combate birocraţia şi risipa de resurse şi pentru a proteja pădurile României printr-o administrare sustenabilă, în interesul cetăţenilor”, a anunțat Ministerul Mediului.
Reorganizarea Romsilva, obiectivul principal al noului ministru al Mediului
Prin intermediul rețelelor de socializare, noul ministrul al Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului ei. Această reformă vizează reducerea semnificativă a numărului de directori din cadrul companiei, diminuarea sporurilor şi corelarea acestora cu performanța, dar și evaluarea activităților din punct de vedere economic şi social.
„Reforma Romsilva este prioritate 0 pentru mandatul meu de ministră a Mediului!
Reducerea drastică a numărului de directori, reducerea sporurilor și corelarea celor care rămân cu criterii clare de performanță, analiza separată a activităților Romsilva pentru a vedea dacă sunt eficiente sau nu din punct de vedere economic și social, dar și punerea în acord cu recomandările raportului Curții de Conturi lansat recent sunt doar câteva din reformele pe care vreau să le implementez în cadrul Romsilva.
Vineri, de la ora 10:00, în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor vom organiza o masă rotundă alături de societatea civilă, experți și reprezentanții Romsilva pentru a asculta ultimele idei înainte de a propune un proiect de Hotărâre de Guvern pe care să mi-l asum pentru reforma Romsilva.
Pădurile României sunt o comoară a țării pe care o vom proteja și exploata echilibrat pentru a se bucura și generațiile viitoare de ea”, a transmis ministrul Mediului pe Facebook.



















