În ultimii ani, țara noastră a devenit o destinație de vacanță pentru tot mai mulți turiști din străinătate. Mulți dintre aceștia preferă însă un anumit tip de călătorii, care a devenit un adevărat trend în România. Este vorba despre excursiile cu cortul sau rulota, care oferă o experiență unică celor care le preferă turismului tradițional.
Primăvara s-a instalat în toată țara, astfel că sezonul călătoriilor a început. Mai ales în preajma zilei de 1 Mai, foarte mulți turiști au luat cu asalt stațiunile montante sau de la malul Mării Negre. Există însă și o altă categorie de călători, și anume cei ce preferă excursiile cu cortul sau rulota.
Care este noul trend al turismului din țara noastră
În ultimii ani, acest gen de turism s-a dezvoltat vertiginos în țara noastră. Astfel, la momentul actual, în România sunt aproximativ 400 de campinguri, în toate colțurile țării. Prețul mediu al unei nopți petrecute într-un astfel de loc este de aproape 100 de lei, pentru două persoane. Cifra totală de afaceri a campingurilor din țară se ridică la aproape 12 milioane de euro, iar profitul la 3,5 milioane de euro. În plus, alte câteva sute de societăți intenționează să pornească astfel de afaceri.
„Oficial suntem trecuți la o stea, conform standardelor”, a explicat Manette Twilt, proprietara unui camping din Cârța, județul Sibiu, care a devenit un popas obligatoriu pentru cei care traversează țara.
Turiștii din străinătate sunt încântați de numărul mare de campinguri din România, astfel că mulți aleg să ne viziteze țara în acest mod mai puțin convențional.
„Ne-am făcut o hartă cu mai multe campinguri, am documentat-o online și vom sta în fiecare câteva nopți. Asta îmi place, să dorm în aer proaspăt, să mă trezesc în aer proaspăt și să scap de pereții ăia”, a declarat Erik, un turist din Olanda care a ales să viziteze România cu cortul în spate.
România, paradisul european al campingurilor
România este una dintre țările europene cu cele mai ieftine campinguri. Anul acesta, costul mediu pentru două persoane și o parcelă pentru rulotă este de 18,87 de euro pe noapte. Potrivit unui raport al portalului camping.info, prețurile au crescut cu aproape 10% față de anul trecut.
În plus, România este una dintre printre puținele state unde mai este posibil campatul fără plată, pe terenuri publice. De exemplu, pe malul Dunării, în județul Dolj, campează zeci de rulote în fiecare weekend.



















