Nu a fost dragoste la prima vedere. Cine a făcut primul pas, de fapt, în relația dintre Elena Udrea și soțul mai tinerel

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 23-07-2025 11:24

Actualizat: 30-07-2025 14:07

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Considerată blonda fatală a politicii românești, Elena Udrea a avut parte de o viață sentimentală tumultuoasă. A fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoș, apoi mult timp a fost apropiată de fostul președinte Traian Băsescu, context care i-a și adus porecla de„blonda de la Cotroceni“. Și-a găsit în sfârșit liniștea în brațele fostului model Adrian Alexandrov, cel care i-a ținut locul lângă micuța Eva Maria cât timp fostul ministru a fost la pușcărie.

Mai tânăr cu 13 ani decât fosta politiciană, Adrian Alexandrov afirmă că i-a rămas fidel soției sale pe toată durata perioadei în care aceasta s-a aflat în detenție.

Adrian Alexandrov a fost mamă și tată pentru fiica lor peste 3 ani

Deși relația lor a fost una foarte testată cât timp Elena Udrea a stat după gratii - mai precis 3 ani și 4 luni -, legătura dintre ei s-a dovedit mai puternică. Eliberată mai devreme din închisoare, joi 17 iulie, Udrea își dorește, firesc, să recupereze timpul pierdut și să se bucure din nou de viață alături de alesul ei.

elena udrea

Invitat în podcastul lui Bursucu’, partenerul de viață al Elenei Udrea a mărturisit că i-a rămas fidel acesteia cât timp a stat după gratii. Alexandrov spune că i-a fost alături partenerei sale permanent, inclusiv în perioada când au început problemele ei cu legea.

Astfel, acesta a fost prezent inclusiv în perioada exilului lor în Costa Rica, unde s-a născut fiica lor, Eva Maria. Mai mult, a preluat responsabilitatea creșterii copilului lor în toată perioadă în care fostul ministru s-a aflat în detenție.

CITEȘTE ȘI: Prima zi de libertate. Elena Udrea pune tunurile pe „călăul” său Florian Coldea. „Ce faci altora, ți se întoarce ție”

Început timid pentru viitorul cuplu

Însă, mulți români se întreabă cum s-a format acest cuplu de succes. Adrian Alexandrov a mărturisit, într-un interviu, că a cunoscut-o pe Elena în anul 2015. Inițial, fostul model nu a avut curajul să îi vorbească, ezitând să o abordeze pe celebra blondă.

Însă, după ceva vreme, viața a făcut ca drumurile lor să se intersecteze din nou, într-un decor destul de banal. Mai exact, la o sală de fitness frecventată de fostul ministru al Turismului. Totuși, nici atunci nu a existat o interacțiune directă între cei doi.

Fosta „blondă de la Cotroceni a făcut primul pas

Abia în anul 2016, într-un restaurant, la un eveniment, Adrian Alexandrov a considerat că a sosit momentul ideal pentru a iniția o conversație cu Elena Udrea. Fostul lider PMP i-a sugerat că îl remarcase deja la sala de fitness. Acest ultim schimb de priviri a avut primul efect concret: omul de afaceri i-a oferit cartea sa de vizită.

Ulterior, fosta politiciană a a fost cea care a făcut primul pas. Din acel moment, totul a evoluat rapid, cei doi recuperând timpul pierdut. În timp au reușit să își construiască un parteneriat solid și o familie unită.

CITEȘTE ȘI: Mofturile financiare ale Elenei Udrea dezvăluite de Adrian Alexandrov. Adevărul despre sumele cheltuite de fosta „blondă de la Cotroceni” pentru haine

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri