Nuclearelectrica organizează licitaţie pentru servicii de inginerie privind elaborarea programului de inspecţie periodică pentru Unităţile 1 şi 2 ale CNE Cernavodă.
Valoarea estimată a contractului ridicându-se la 1,61 milioane de lei, potrivit unui anunţ de participare postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
"Serviciile ce fac obiectul prezentei achiziţii constau în servicii de inginerie având ca scop 'Elaborarea Documentului Programului de Inspecţie Periodică (PIPD) pentru componentele nucleare sub presiune ale Unităţilor 1 şi 2 ale CNE Cernavodă utilizând conceptul 'multi-unit' în conformitate cu cerinţele standardului CAN/CSA N285.4, ediţia 2009 cu actualizările din 2010 şi 2011, precum şi analiza gap între ediţia 2009 cu adende şi ediţia 2014 a standardului CAN/CSA N285.4", se menţionează în anunţ.
Achiziţia nu implică încheierea unui acord-cadru şi nu intră sub incidenţa acordului privind achiziţiile publice.
Valoarea totală estimată a contractului este de aproape 1,61 milioane de lei, iar locul de executare a serviciilor CNE Cernavodă. Durata contractului este de 6 luni.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate - preţ.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11.02.2019, ora 15:00, după care vor fi deschise ofertele în SEAP.
De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile
Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor
Nuclerelectrica face o nouă investiție! Cine este beneficiarul și câți bani alocă
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



