Numire rapidă la una dintre cele mai importante companii de stat! După ce miercuri funcția de director general al Companiei Naționale de Aeroporturi București a fost lăsată liberă, joi Consiliul de Administraţie al CNAB l-a desemnat în funcţia de director general al societăţii pe Traian Panait, cu un mandat provizoriu de patru luni, în urma demisiei lui Dan Baciu.
În vârstă de 64 de ani, Traian Panait este licenţiat al Facultăţii de Transporturi a Institutului Politehnic din Bucureşti. Are experienţă managerială, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii de conducere în cadrul Ministerului Transporturilor.
În perioada 2002-2004, Traian Panait a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe probleme de transporturi.
News.ro a scris miercuri că directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Dan Baciu, si-a înaintat demisia la Consiliul de administraţie al companiei, fără a prezenta motivele acestei decizii.
Baciu a declarat joi pentru News.ro că va rămâne să lucreze în cadrul companiei, fără a preciza exact funcţia.
”Voi rămâne să lucrez în continuare la CNAB, deocamdată sunt în cadrul Consiliului de Administraţie, de unde nu mi-am dat demisia. Apoi, dacă încetează acest mandat, îmi pot relua o funcţie în cadrul companiei. Eu, de profesie, sunt economist”, a declarat Baciu pentru News.ro.
Dan Baciu a fost numit la conducerea companiei în luna februarie a acestui an.
CNAB a realizat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 425,31 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
Vezi și SURSE! Ce se va întâmpla cu Elena Udrea – Va fi o adevărată răsturnare de situație
Guvernul și-ar putea lua ADIO de la ordonanțele de urgență! Ce lovitură se pregătește pentru Executiv
Inedit! Cine este și ce avere are cel care i-ar putea lua locul ministrului Tudorel Toader
Numire rapidă la una dintre cele mai importante companii de stat! Cine a fost „uns” șef
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-10-2018 22:08
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



