O companie se extinde masiv în România! Sute de locuri de muncă sunt gata să fie ocupate

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 19-06-2024 20:51

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu două fabrici deja construite în țara noastră, o mare companie din Europa este pe cale să deschidă o nouă fabrică pe teritoriul românesc. Colosul industrial își extinde afacerile din România, creând astfel sute de locuri de muncă.


Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi va începe activitățile de producție într-o nouă fabrică din România, situată de această dată în Satu Mare, din vara acestui an, după ce compania a mai construit două fabrici la Cluj și Bihor. Cu o investiție de 40 de milioane de euro, fabrica de la Satu Mare promite să devină cel mai mare producție de mașini de cafea al investitorului italian. Oficialii companiei au mai adăugat că operațiunile de producție din China au asociate o serie de riscuri, de la cele macroeconomice, la fluctuația puternică a forței de muncă și la dificultatea în a găsi oameni. În fabrica de la Satu Mare vor lucra 800 de oameni.

„Avem fabrici în China, Italia şi România. Faptul că avem producţie în România ne-a permis să ne diversificăm platfor­ma industrială, mai exact să restabilim echilibrul în producţie, după ce anterior China fusese dominantă", au transmis oficialii grupului.

Citește și: Austriecii descind în România și vor să facă bani. O fabrică va fi deschisă în curând, iar investiția este de câteva milioane de euro

De’Longhi, o afacere de familie


De’Longhi a realizat în România investiții substanțiale, în automatizări, în echipamente noi și mai ales în oameni. Grupul italian De’Longhi, o afacere de familie cu o istorie de peste un secol, a intrat pe piața locală inițial prin preluarea facilităților de producție ale Nokia de la Cluj, unde a început să realizeze espressoare de cafea în 2013. Astăzi se află deja la a treia fabrica, care va oferi locuri de muncă la sute de oameni
„De’Longhi începe în iunie producţia în noua fabrică de la Satu Mare, o investiţie de 40 milioane de euro. Această fabrică va face din Satu Mare cel mai mare hub de producţie de maşini de cafea pentru De’ Longhi în lume. Primarul Gábor Kereskényi a discutat cu doamna Carmen Petcu, general manager De’Longhi România, despre investiția de la Satu Mare, fabrica va avea 350 de angajați anul acesta, urmând să crească la 800 până la finalul anului viitor. Satu Mare este atractiv pentru investitori!”, anunța Primăria Satu Mare

Vezi și: Turcii au pregătit banii pentru a investi în România! Noua fabrică care se va construi în țara noastră va crea noi locuri de muncă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri