Una dintre cele mai exotice destinaţii în care pleacă românii în fiecare vară a dezvoltat un pachet turistic foarte tentant. Îţi cumperi tu bilete de avion ca să ajungi la ei, dar, de acolo, mai departe pe plan intern îţi oferă ei zboruri gratuite.
Thailanda oferă zboruri interne gratuite pentru turiștii străini care o vizitează.
Alocă un buget de 18,5 milioane euro
Ministrul Turismului și Sportului, Sorawong Thienthong, intenționează să solicite Cabinetului un buget de 700 de milioane de baht (18,5 milioane euro) pentru o inițiativă de a atrage a cel puțin 200.000 de turiști străini internaționali către diverse destinații din Thailanda.
Inițiativa „Cumpărați zboruri internaționale și aveți zboruri interne gratuite în Thailanda” își propune să încurajeze vizitatorii străini să exploreze destinații dincolo de principalele orașe turistice ale Thailandei.
„Inițiativa își propune să atragă cel puțin 200.000 de turiști străini, acoperind destinații din Thailanda, cu un accent deosebit pe orașele desemnate de UNESCO, locurile turistice populare și destinațiile cheie din țară”, a explicat un oficial.
Regula de bază prevede că fiecare călător va avea dreptul la două bilete de avion interne (unul pentru plecare și unul pentru întoarcere) sau poate opta pentru un bilet doar dus, în funcție de planurile sale de călătorie.
Pace între Thailanda și Cambodgia
După trei zile de tratative la Kuala Lumpur, Thailanda și Cambodgia au convenit joi să prelungească armistițiul încheiat în 28 iulie. La sfârșitul lui iulie, cel puțin 43 de oameni au fost uciși în mai multe confruntări la frontiera dintre cele două țări din sud-estul Asiei, care își dispută mai multe temple din apropierea liniei de demarcație incerte stabilite de administratorii coloniali francezi ai Cambodgiei în 1907.
Luptele de luna trecută, cele mai sângeroase din ultimul deceniu, au obligat peste 300.000 de locuitori de ambele părți ale graniței să se refugieze.
Acordul de încetare a focului negociat de premierul malaezian Anwar Ibrahim, președintele ASEAN (Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei), după presiuni ale președintelui american Donald Trump, prevedea oprirea ostilităților, urmată de o reuniune a comandanților regionali thailandezi și cambodgieni, apoi un dialog în capitala Malaeziei.


















