Compania Biopharma Plasma își va reloca activitatea din Ucraina în România, prin construirea unei noi unități de producție în Oradea, fabrica anunțând ca obiectiv procesarea plasmei pentru obținerea de medicamente.
Valoarea totală a investiției ucrainene este estimată la 37 de milioane de euro. Investitorul vrea să dea imediat startul lucrărilor de construcție, care vor trebui finalizate până în februarie 2026.
Fabrica va fi finalizată în anul 2026
Punerea în funcțiune a obiectivului industrial este prevăzută pentru luna martie 2026. După inaugurare, unitatea va opera în regim continuu, 7 zile pe săptămână. Proiectul va genera noi locuri de muncă la nivel local și se va lucra 7 zile din 7, informează ebihoreanul.
Conform proiectului depus la Direcția Județeană pentru Mediu Bihor, viitoarea fabrică va fi amplasată pe un teren de 34.370 mp situat în Parcul Industrial 1 din Oradea, pe strada Nicolae Filipescu.
Proiectul include realizarea unei hale de producție, depozite pentru substanțe periculoase, laboratoare, spații administrative, drumuri de acces, parcări și zone verzi. Inițial, este prevăzut ca unitatea să funcționeze cu o linie de producție, urmând ca ulterior să fie extinsă la două linii.
1,2 milioane de litri de plasmă umană congelată procesate anual
Fabrica va procesa anual 1,2 milioane de litri de plasmă umană congelată pentru a produce medicamente esențiale. Printre produsele finale se va număra imunoglobulina IgG Bioven 10%, estimându-se producția a 200.000 de flacoane de 50 ml și 400.000 de flacoane de 100 ml pe an, precum și albumina Albuven 20%, cu o producție anuală de până la 1,8 milioane de flacoane.

Plasma va fi colectată din centrele de donare ale companiei, apoi transportată și depozitată la -20°C înainte de a fi procesată. În procesul de producție vor fi utilizate substanțe precum etanolul și diverse chimicale, care vor fi depozitate integral în condiții de siguranță.
Conform raportului de impact asupra mediului, proiectul nu va antrena efecte negative asupra apei, solului sau aerului, fiind prevăzute măsuri speciale de protecție pentru prevenirea poluării.
Compania Biopharma Plasma a fost înființată în anul 1965. Primul centru de plasmă al companiei a fost deschis în 2015 în Sumî (Ucraina) printr-un parteneriat public-privat cu Guvernul regional. În anul 2019, compania a investit peste 175 de milioane de dolari într-o nouă instalație de fracționare, având o capacitate de procesare de peste 1 milion de litri de plasmă umană anual. Este singura firmă din Europa cu o asemenea capacitate.



















