Vești bune pentru fermieri. Ministerul Agriculturii a transmis printr-un comunicat de presă că a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj. Acesta urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei.
Suma destinată Programului are o valoare de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.
Prin prezentul proiect de act normativ se are în vedere sporirea numărului de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150. De asemenea, va crește suprafața pentru care se vor asigura irigații de la 1.800.679 ha la 2.600.439 ha, contribuind astfel la viabilitatea economică a sistemelor de irigații.
Totodată, se vor majora de la 531 la 666 numărul de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, precum și suprafața deservită de infrastructura de irigații, de la 1.212.917,8 ha la 1.464.349,70 ha.
Prin acest program, MADR își propune ca sistemul de irigații din România să poată beneficia de mai mult sprijin financiar, fiind astfel îmbunătățite condițiile de dezvoltare și creștere, precum și obținerea de cantități mărite de producție la hectar.
Proiectul poate fi consultat de către toți cei interesați, în secțiunea ”Transparență decizională – Proiecte de acte normative”.
O gură de aer pentru fermieri! Infrastructura de irigații va fi reabilitată cu fonduri de la bugetul național
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



