O veste a picat ca un trăznet pentru clienții unei importante bănci din România. Anunțul că aceasta are în are în plan să vândă toate activele din regiunea noastră, până în 2020, aici fiind incluse și cele din România i-a panicat pe cei cu conturi la această instituție.
Este vorba despre Piraeus Bank, cea mai mare bancă grecească, iar această măsura are rolul de a reduce nivelul împrumuturilor neperformante.
Anunțul a venit chiar de la noul director general al Piraeus Bank, Christos Megalou, transmite Reuters. Puși în gardă, clienții băncii au cerut explicații, astfel că jucătorul din România a ținut să clarifice lucrurile.
Vezi și URIAȘA avere a lui Cristian Boureanu, fostul parlamentar cercetat pentru lovirea unui polițist
"În măsura în care va exista un context favorabil şi interes din partea unor investitori strategici, iar Piraeus Bank România va fi preluată până în 2020, tranzacţia va fi benefică pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru clienţii băncii. Când un investitor decide să preia o companie, el are în vedere conservarea şi mai apoi extinderea portofoliului de clienţi. Prin urmare, clienţii Piraeus Bank România îşi vor continua relaţia contractuală în condiţii normale", au declarat pentru Libertatea reprezentanții Piraeus Bank România.
O importantă bancă PLEACĂ din România! La ce să se aștepte clienții
Trending

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febEntertainment
Marele secret al Andreei Esca a fost devoalat. Dan Negru știe ce se ascunde în spatele succesului vedetei Pro TV

12 febActual
Fenomenul care are loc în Transilvania în raport cu alegerile din Ungaria declanșează un semnal de alarmă puternic pentru România

12 febActual
Viaductul-minune al României a ajuns o ruină. Pericolul major la care sunt expuși zilnic șoferii ce tranzitează acest drum

12 febActual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12 febActual
Nicușor Dan spune că România ar putea îndeplini criteriile pentru adoptarea euro în trei-patru ani

12 febActual
Salariul aiuritor primit de Adrian Sârbu pe când conducea Pro TV. Averea lui s-a diminuat considerabil după ce a fost condamnat

12 febPolitica
Dilema lui Nicușor Dan: A fi sau a nu fi în Consiliul de Pace al lui Trump
Articole Similare

11 minute în urmăEconomie
Ilie Bolojan vrea susținere după intrarea României în recesiune tehnică. Premierul spune că acesta este hopul care trebuie trecut pentru a avea o economie solidă

circa 1 oră în urmăEconomie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

circa 2 ore în urmăEconomie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

11 febEconomie



