Într-o lume în care Inteligenta Artificială are un rol tot mai mare în diferite domenii, România pierde specialiștii care ajutau la implementarea şi dezvoltarea tehnologiei. Asta pentru că industria IT este afectată de măsurile fiscale ale Guvernului.
Specialiştii au avertizat că numărul de angajați din sectorul IT a scăzut deja cu 20% în ultimii doi ani, după ce au fost eliminate o serie de facilități din industrie.
Programatorii pleacă în străinătate
Noi măsuri ar putea amplifica pierderea de angajați, inclusiv în favoarea altor țări, ținând cont că programatorii sunt foarte flexibili și mobili, putând lucra remote la nivel global.
"Noi, ca industrie de IT, suntem într-un punct de inflexiune. Suntem aproximativ 200-250.000 de oameni și reprezentăm aproximativ 8% din PIB-ul României.
Ne-am dori să ajungem cât se poate de repede la 10% - 12% - 14%, să putem să contribuim și mai mult. În ultima perioadă au fost câteva dificultăți semnificative nu doar la nivel de industrie, ci și la nivel național și geopolitic, la nivel global. Ne confruntăm cu realitatea că, în ultimele luni, industria de IT a fost afectată semnificativ și de excluderea facilităților fiscale, care bineînțeles ajutau în special colegii noștri din companii.
Mai nou, avem problema deficitului. E posibil să fie un alt impact semnificativ pe care noi nu ni-l dorim și o altă piatră de moară. Pentru următoarea perioadă ne dorim cel mai mult să ne păstrăm colegii în industrie, oamenii cei mai valoroși în România. Acum este o competiție globală pentru cei mai buni oameni.
Colegii noștri pot foarte bine să lucreze pentru companii din America, din Asia, direct de acasă. Nu mai este nevoie ca ei să își facă o relocare cu totul într-o altă țară, pot să lucreze foarte bine de la ei din casă și asta este iarăși o problemă pentru companiile de IT din România", a declarat președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), Edward Crețescu.
Cursuri IT, încă din clasele primare
Nevoile societăţii s-au schimbat, cursul şi evoluţia tehnologică nu pot fi oprite, astfel că noua generaţie trebuie familiarizată cu secretele IT-ului încă de la cele mai mici vârste.
"Consumul intern de software și de produse și servicii oferite către companiile de IT este mic. Asta se întâmplă din cauza faptului că majoritatea companiilor de IT din România exportă, ceea ce este foarte bine, pentru că 8% din PIB este o cifră foarte bună, în special cu 250.000 de de experți pe total, dar clar că ne impactează la modul în care noi putem să construim mai departe proiecte, nu doar intern, cât și la nivel global.
În același timp, vrem să putem să construim și competențe digitale în România, să avem o educație mult mai digitală. Luând exemple din alte țări să putem să introducem direct Inteligența Artificială în curricula școlilor, inclusiv de la vârste fragede, aș zice chiar din clasa a 3-a sau chiar clasa a 4-a.
Dacă va mai exista meseria de programator în viitor sau cum va arăta ea, nu știm încă, dar clar este nevoie de această educație digitală, pentru ca noi să putem să construim o industrie care să însemne 15 - 20% din PIB-ul României, să devină cum ne dorim noi, motorul principal al economiei", a mai zis Edward Crețescu.


















