O nouă criză majoră pândește România! Analiștii economici au prezentat scenariul sumbru care va lovi piața imobiliară, va fi mai rău decât în 2008

Autor: Luciana Polite

Publicat: 11-11-2024 18:12

Actualizat: 11-11-2024 18:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România ar urma să treacă printr-o nouă criză imobiliară, în următoarea perioadă, conform spuselor analiștilor economici. Pandemia, războiul de la graniță, taxele mari, noile măsuri economice sunt doar câteva dintre elementele care ne-au adus în această situație. Radu Georgescu, specialist în domeniu, trage un semnal de alarmă cu privire la „bula imobiliară” în care ne aflăm.

Potrivit spuselor antreprenorului, creditele ipotecare acordate de bănci au scăzut, în ultimele luni, cu peste 9 miliarde de lei, comparativ cu anul 2021. Același an este cel care a dus la creșterea anormal de mare a prețurilor pe care le plătesc românii acum, pentru case și apartamente. Nu este de mirare că au scăzut vânzările, din moment ce și dobânzile s-au majorat, iar tarifele cerute pe metru, în special în marile orașe, ating noi praguri-record.

„Anul 2021 a fost ultimul an cu anomalie economica în care dobânzile de referință au fost negative. EURIBOR a fost negativ timp de 7 ani. Această anomalie cu dobânzi negative a dus la creșterea irațională a prețurilor.

Cu alte cuvinte, lumea a făcut licitație, folosindu-se de creditele ipotecare cu dobânzi irațional de mici. De asemenea, această anomalie a generat o inflație foarte mare pentru toate produsele”, spune Radu Georgescu, în cadrul unui articol din august.

CITEȘTE ȘI: Criza gravă care pândește România. Avertismentele specialiștilor sunt tot mai îngrijorătoare

Criza ar urma să vină din cauza unei reacții în lanț. Întreaga problemă a pornit de la dobânzile negative din 2021

După momentul 2021, creditele de nevoi personale au crescut cu până la 160%. Este un număr-record, cel mai mare din istoria țării noastre. Mulți au ajuns să se roage de bănci pentru a putea să-și ducă traiul, nu se mai descurcau, din cauza scumpirilor, nici măcar cu plata chiriei.

Nici cel de-al doilea fenomen nu este lipsit de urmări. Următoarea reacție: este aproape imposibil să mai cumperi o casă de locuit. Prețurile sunt exagerat de mari, la fel și dobânzile și inflația. Radu Georgescu a făcut un sondaj pe Linked In și a descoperit că din respondenții săi, 90% sunt de părere că nu au nicio șansă să devină proprietari.

Din ultimii 15 ani, pare a fi cea mai grea perioadă în care să-ți faci un cămin. Din toate motivele amintite anterior, ar urma să vină criza imobiliară în țara noastră.

CITEȘTE ȘI: Criza profundă care pândește România. Previziunile specialiștilor nu sunt deloc optimiste: „Am crescut fără să ne dezvoltăm”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri