Prezent în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia aniversării unui an de la al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump, la care au participat republicanii susținători ai actualului președinte american, George Simion a făcut un gest care a stârnit mânia europenilor. La scurt timp, liderul AUR a ținut să le dea o replică tăioasă celor care l-au criticat.
Aflat de câteva zile în SUA, George Simion a participat la un eveniment organizat în cinstea aniversării unui an de la începerea celui de al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump. La eveniment au participat republicanii susținători ai actualului lider de la Casa Albă, conduși de Anna Paulina Luna, membru al Congresului SUA.
Gestul lui George Simion a fost taxat dur de europeni
În cadrul evenimentului, George Simion a fost surprins în timp ce taie un tort în forma Groenlandei cu steagul SUA deasupra. Filmarea care surprinde acest moment a fost postată pe rețelele de socializare, inclusiv de către republicanul Michael Casey, membru în Congres.
Gestul liderului AUR a stârnit însă mânia europenilor, care l-au criticat dur.
„Un suveranist fake, un sclav politic, un trădător al ideii de independență a țărilor. George Simion, în tabără cu clasa în America, văzut TĂIND un tort în formă de Groenlanda cu steagul SUA pe el, împreună cu goarna rusească infiltrată în Congres, Anna Paulina Luna”, se arată într-o postare de pe platforma X.
„Trump susține că are nevoie de Groenlanda pentru a «ține Rusia la distanță», dar între timp Luna și Hamadeh bat palma cu George Simion, apropiat de Kremlin, la un tort cu tema Groenlandei. Ca european, ipocrizia este scârboasă. Nu protejezi Arctica petrecând cu incendiatorul. O trădare totală a NATO”, se arată în comentariul unui leton.
„George Simion, liderul partidului pro-rus AUR din România, taie un tort în formă de Groenlanda, la invitația unor congresmeni republicani. Merită reamintit că Simion a fost un aliat strategic al PiS și al lui Karol Nawrocki în timpul campaniilor electorale recente”, se arată într-o postare din Polonia.
Replica liderului AUR
În cursul zilei de miercuri, George Simion le-a dat o replică tăioasă celor care l-au criticat pentru gestul său. Mai exact, într-o postare pe blogul său, liderul AUR a catalogat comentariile din jurul evenimentului drept „un nou episod de dezinformare”. Totodată, el a criticat „ipocrizia evidentă” a unor oficiali ai statului român, făcând referire la politica externă a țării noastre.
„A sugera că politica externă a României s-ar face prin tăierea unui tort este nu doar ridicol, ci dovedește nivelul alarmant de superficialitate și rea-credință al celor care propagă aceste narațiuni”, a adăugat George Simion.
Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a declarat recent că România este „solidară cu ambele poziții” în chestiunea Groenlandei. Aparent, acest tip de declarație este acceptabil atunci când vine din interiorul sistemului, dar devine „scandalos” când vine vorba de AUR”, a transmis George Simion.














