Grupul Premier Energy a preluat recent Eolica Dobrogea One, care este un producător de energie electrică eoliană și operează un parc cu o capacitate instalată de 80 MW, în comuna Mihai Viteazu, din județul Constanța.
Mai mult, compania controlată de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, intenționează să preia parcul eolian Mihai Viteazu, care este deținut de compania spaniolă Iberdrola. Tranzacția este estimată la 88 de milioane de euro și include aproximativ 520.000 de certificate verzi.
„Această achiziție strategică întărește în continuare angajamentul Premier Energy pentru leadership în producția de energie durabilă și își dublează practic amprenta în activul operativ de energie eoliană. Parcul eolian are o producție netă estimată de 165 GWh pe an”, este mesajul companiei Premier Energy.
În anul 2008, gigantul spaniol Iberdrola a anunțat că a preluat de la Eolica nu mai puțin de 50 de proiecte de centrale eoliene din Dobrogea, cu o putere instalată totală de 1.600 MW. Dintre acestea, doar proiectul parcului eolian Mihai Viteazu s-a concretizat.
(NU RATA: Orașul de lângă București care se sufocă din cauza poluării. Bolile la care sunt expuși locuitorii sunt dintre cele mai grave)
Investiție majoră pe piața de energie verde din țara noastră
Grupul Premier Energy, împreună cu subsidiara sa Alive Capital, este unul dintre cei mai mari jucători din segmentul energiei regenerabile din România, cu o capacitate instalată de peste 900 MW în proprietate, gestionare și dezvoltare.
Până acum, parcul eolian Mihai Viteazu era gestionat de Alive Capital. Deoarece este condiționată de aprobările de reglementare standard, inclusiv de aprobarea Consiliului Concurenței, se preconizează că tranzacția va fi finalizată în acest an. Premier Energy operează trei segmente de afaceri: producție, gestionare și furnizare de energie regenerabilă împreună cu subsidiara sa Alive Capital; producție, furnizare și distribuție de electricitate și furnizare și distribuție de gaze naturale.
În luna aprilie a acestui an, Premier Energy a finalizat achiziția CEZ Vânzare, devenit acum Premier Energy Furnizare. Astfel, compania și-a majorat portofoliul său regional la 2,4 milioane de clienți casnici și non-casnici. Premier Energy este un distribuitor și furnizor de gaze naturale pentru consumatori rezidențiali și non-rezidențiali, operând o rețea de distribuție a gazelor de peste 3.600 de kilometri în mai multe județe din țara noastră.
(VEZI ȘI: Căldură mai ieftină pentru toți bucureștenii. Soluția salvatoare vine din adâncul pământului)


















