O nouă majorare a pensiilor din România. Promisiunile făcute de autorități pentru seniorii din țara noastră

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 31-07-2024 17:05

Actualizat: 31-07-2024 17:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Veștile bune pentru vârstnicii din România nu contenesc să apară. După recalcularea pensiilor ce va intra în vigoare în toamna acestui an, seniorii din țara noastră vor mai primi bani în plus și la începutul anului 2025. Anunțul a fost făcut de șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. 


Casa Națională de Pensii a tipărit deciziile de recalculare a pensiilor și le-a trimis deja către Poșta Română. Documentele vor ajunge la
pensionari în perioada 15 - 31 august, acestea conținând detalii despre noua valoare a pensiilor, precum și despre numărul punctelor de stabilitate acordate. Cei care nu au depus la dosare documente precum acordul global sau alte sporuri, vor avea totuși parte și de mica recalculare.
„Suntem în plin proces de tipărire și transmitere a deciziilor de recalculare a pensiilor din sistemul public, care sunt trimise către Poștă. Se lucrează la foc continuu, trebuie să realizăm asta în timp util; până pe 15 august trebuie să livrăm aceste decizii către Poștă, iar Poșta, în intervalul 15-31 august, să le trimită către destinatarii finali, pensionarii. Este o decizie cu confirmare de primire, astfel că oamenii trebuie să stea, pe cât posibil, la domiciliu, pentru a o înmâna pe semnătură. Este un document confidențial, care se înmânează strict titularului de pensie.

Avem termen de 6 luni de zile de la intrarea legii în vigoare, de la 1 septembrie, unde noi trebuie să facem această a doua mică recalculare din oficiu. Chiar dacă depășesc acest termen de 6 luni și nu pot să își aducă aceste adeverințe, noi le primim în continuare oricând”, a spus Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii.

(CITEȘTE ȘI: Adio, pensii mărite pentru românii care află în această categorie. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a făcut precizări importante)

Daniel Baciu a anunțat o nouă majorare a pensiilor


În plus, șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, susține că noua lege prevede că veniturile pensionarilor vor fi indexate cu rata inflației în luna ianuarie a fiecărui an. La acest indicator se adaugă 50% din câștigul salarial mediu pe economie. Astfel, începând cu luna ianuarie 2025, vârstnicii din țara noastră vor beneficia și de indexarea cu rata inflației.
„Legea prevede foarte clar că la fiecare început de an, în ianuarie, toți pensionarii vor primi o indexare cu rata inflației, o majorare deci, la care se adaugă și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru se va face anual, în luna ianuarie. În acest an vom avea două majorări: cea de la 1 ianuarie, cu inflația, și majorarea de la 1 septembrie”, a expliact șeful Casei Naționale de Pensii.

Unele pensii vor crește cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Oficialii susțin că cele mai mari creșteri le vor primi cei care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani și primesc puncte de stabilitate.

(NU RATA: Pensionarii români lăsați fără bani. Calculele arată clar că peste 140.000.000 de lei au fost reținute din fondurile de pensii)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri