Verdictul în dosarul în care tenismena româncă, Simona Halep, e acuzată de dopaj, a fost amânat din nou.
Acest lucru e foarte dezamăgitor, tot ce doresc este să fiu judecată, a scris sportiva pe Instagram.
Simona Halep a fost audiată pe 28 şi 29 iunie de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului, după ce cazul său fusese amânat de mai multe ori.
Simona Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu, din 7 octombrie 2022, după ce a fost testată pozitiv în timpul US Open, la finalul lunii august 2022.
Substanţa se află pe lista medicamentelor interzise de Agenţia Mondială Antidoping, scrie antena3.ro
O nouă veste proastă pentru Simona Halep! Ce se întâmplă cu dosarul în care e acuzată de dopaj
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



