calendarea 12322800

sursa foto:  stiripesurse.ro

O nouă zi liberă pentru angajații din România, din 2023! Proiectul urmează să ajungă la votul final, pe masa deputaților

Angajații din România ar urma să beneficieze, începând cu anul 2023, de o nouă zi liberă de la stat, în conformitate cu Codul Muncii.

Mai exact, ziua de 6 ianuarie – Botezul Domnului – ar urma să fie declarată zi liberă de la stat, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament și care conține un articol unic.

<<Articol unic.- Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

La articolul 139 alineatul (1), după sintagma 1 şi 2 ianuarie;” se introduce o nouă sintagmă, cu următorul cuprins:
-„6 Ianuarie -Botezul Domnului”>>, se precizează în proiectul de lege inițiat de parlamentari PNL.

Așadar, angajații din România ar putea beneficia de încă o zi liberă, în conformitate cu Codul Muncii, de Bobotează.

Proiectul este inițiat de 10 deputați PNL: Burciu Cristina, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Făgărăşian Valentin-Ilie, Gheorghe Andrei Daniel, Marşalic Jaro Norbert, Roman Florin-Claudiu, Rujan Dumitru, Stângă George-Cătălin, Şandru Cosmin, Varga Glad-Aurel.

Miercuri, 31 august, proiectul de lege s-a aflat pe masa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaților.

Camera Deputaților este for decizional în această privință. Dacă va trece de Camera Deputaților, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege va merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

Zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii:

– 1 și 2 ianuarie;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
– prima si a doua zi de Paști;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima si a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie;
– prima și a doua zi de Crăciun;
– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare