O staţiune din sudul litoralului românesc a fost construită de comunişti cu scopul de a le oferi elitelor societăţii de atunci un loc de relaxare doar al ei. Dar această "bijuterie" de la malul mării a reuşit să-i impresioneze şi pe străinii din lumea bună.
Stațiunea Jupiter este una dintre cele 11 destinații turistice de interes național din județul Constanța.
Zona Lacului Tismana, atracţie turistică
Stațiunea Jupiter este străbătută de străzi și alei umbroase, devenind o alegere perfectă pentru o plimbare relaxantă. În partea nordică a Jupiterului, zona Lacului Tismana este o adevărată atracție turistică, iar în sudul Jupiterului se găsește și stațiunea Cap Aurora, o oază de liniște și farmec.
Iniţial, comuniştii au ridicat stațiunea Jupiter cu destinaţie pentru turismului intern și internațional. Numele său provine de la vaporul Jupiter, care a naufragiat în această zonă în anul 1916. Întinzându-se pe o lungime de aproximativ 1 kilometru, plaja se bucură de câteva golfuri delimitate de diguri de protecție. Este considerată cea mai verde și una dintre cele mai atrăgătoare stațiuni balneare de pe litoralul românesc.
Turiştii care merg cu maşina personală la malul mării, pot ajunge în stațiunea Jupiter pe Drumul Național 39 (DN39), care leagă Constanța de Mangalia. După ce ieși de pe DN39 în dreptul Neptun, traversează stațiunea și, în doar 3-5 minute, vei ajunge în stațiunea Jupiter.
Printre cele mai populare hoteluri din Jupiter se numără: Hotel Capitol, Meteor, Cometa și Olimpic. Alte opțiuni apreciate pentru liniște și ambientul natural includ Complexul Iris-Nalbă-Mimoza, Hotel Tismana, Hotel Majestic și Hotel Delta – adevărate oaze înconjurate de spații verzi bine întreținute.
Fenomenul "upwelling" strică vacanţa turiştilor
În aceste zile, în stațiunile de la malul mării, are loc un fenomen oceanografic numit „upwelling” prin care curenții aduc la suprafață apă rece din adâncuri. Contează și felul în care bate vântul: meteorologii spun că de luni seara a început să sufle dinspre uscat spre mare.
Medicii le recomandă celor care sunt în vacanță la mare să intre în apă treptat și să iasă repede. În plus, să nu intre în stare de ebrietate, condiție care le poate altera simțurile.


















