O turistă din România care şi-a petrecut vacanţa în Spania, Tenerife, a dorit să le arate oamenilor de acasă cam ce preţuri se găsesc la rafturile din supermarketurile de acolo. Mirarea este că unele produse sunt mai ieftine într-o staţiune de lux din Peninsula Iberică decât în magazinele de la noi.
Tânăra a făcut cumpărături la Mercadona, un lanț de supermarketuri popular în Spania.
Ce a cumpărat românca de 60 de euro
Turista noastră a afirmat că unele prețuri au fost chiar mai mici decât în supermarketurile din România. Ce a cumpărat femeia de 60 de euro, adică de 300 de lei:
1 kg de orez – 2,25 euro
O caserolă de zmeură – 2,71 euro
Aproape 1 kg de banane – 1,6 euro
Roșii cherry (500 grame) – 1,30 euro
Iaurt grecesc cu 2% grăsime – 2,40 euro
Apă de cocos 100% naturală – 2,60 euro
400 grame de somon – 8,65 euro
Guacamole – 1,75 euro
Mortadella (gramaj nespecificat) – 3 euro
Sardine – 1,45 euro
12 ouă (mărimea L) – 2,65 euro
600 grame de creveți – 7,20 euro
1 kg de scoici – 3,80 euro
Iaurt grecesc cu maracuja (4 bucăți) – 1,70 euro
2 kg de mandarine – 3,80 euro
5 pâinici – 1,20 euro
6 sticle de bere Dorada – 3,70 euro
„Cum vi se pare și mai ales în comparație cu prețurile din România? Sincer, pentru noi, unele produse au fost mai ieftine decât în Cluj”, a spus tânăra, conform stiridiaspora.ro.
Un deputat AUR vrea să mute supermarketurile
Altfel, Gabriel Florea, deputat AUR, vrea mutarea hipermarketurilor în afara orașelor și limitarea numărului de magazine ale aceluiași brand.
„Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice!
În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două supermarketuri. La noi, însă, aceleași companii domină fiecare colț al marilor orașe, sufocând micii comercianți și producătorii locali”, spune deputatul AUR, care continuă:
„Trebuie să limităm numărul de metri comerciali alocați aceluiași brand și să mutăm hipermarketurile în afara marilor orașe! De ce? Pentru că trebuie să existe concurență loială, nu o piață controlată de un oligopol care își impune regulile".














