O unitate a lanțului de magazine Lidl a fost închisă! Clienții, dați afară de urgență

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 28-10-2023 13:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O unitate a lanțului german de magazine Lidl a fost închisă de inspectorii de la Protecția Consumatorilor.


S-a întâmplat marți, la Botoșani.
Lidl din strada Uzinei, din apropierea Gării Botoșani, a fost închis, marți, de inspectorii de la Protecția Consumatorilor Botoșani.

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Botoșani au pătruns în interior și probabil că au găsit nereguli pe partea igienico-sanitară pentru că au dispus oprirea temporară a unității, în regim de urgență, potrivit
Botosaneanul.ro.


Astfel, ușile de acces au fost sigilate, fiind pus următorul mesaj: „ANPC te respectă. În această unitate reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au dispus măsura de OPRIRE TEMPORARĂ”.

Clienții au fost evacuați


Botoșănenii care se aflau în interior au fost rugați să își sisteze cumpărăturile și să părăsească unitatea. Pentru evacuarea clienților a fost deschisă o ușă laterală. O botoșăneancă a povestit că a intrat cu soțul la cumpărături, iar cel din urmă s-a deplasat spre grupul sanitar unde a rămas blocat, din cauza închiderii magazinului.

O alta venită din mediul rural era nemulțumită că nu a reușit să-și termine cumpărăturile: „Vin de la 40 de kilometri depărtare și m-au scos din magazin”.

Mirel Rogalschi, șeful Protecție Consumatorilor, a spus că va face publice rezultatele controlului, imediat după ce va transmite nota de control către autoritățile centrale.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri