Oamenii cu lichidităţi profită de criza de pe piaţa imobiliară şi își cumpără proprietăți în cele mai luxoase locuri din lume. Ieftinirile nu sunt deloc de neglijat!

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 20-04-2025 18:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nu doar românii arată o apetenţă deosebită pentru achizițiile imobiliare, ci şi ceilalți europeni. În ultimul trimestru din 2024, prețurile locuințelor în Uniunea Europeană au crescut cu 4,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Dar nu peste tot. Există ţări importante de pe Bătrânul Continent unde preţurile la imobiliare au scăzut. Oamenii care dispun de lichidităţi pot specula acest moment de slăbiciune.

Citiţi şi: Apartamente de la 7.595 de euro în locul în care românii se simt ca acasă. Locuințele pot fi cumpărate de oricine dorește să se stabilească în zonă

S-au ieftinit locuințele în Franţa şi Germania

Aceeaşi statistică arată că unele țări din vestul Europei au înregistrat scăderi la preţurile caselor: Luxemburg (–5,2%), Franța (–3,7%), Finlanda (–3,5%), Germania (–1,6%) și Austria (–0,2%).

Dintre marile economii europene, Spania a înregistrat o creștere notabilă de 11,3%, în timp ce Franța a înregistrat o scădere de 1,9%.

Piața imobiliară din România merge încă bine

Piața imobiliară din România a înregistrat în luna martie 2025 peste 14.600 de tranzacții cu locuințe. Asta înseamnă o creștere cu aproape 2% față de aceeași lună a anului trecut.

În Capitală s-au înregistrat peste 4.400 de tranzacții imobiliare în martie, în scădere cu aproape 5% față de aceeași lună a anului precedent.

„Creșterea raportată la nivel național este justificată de evoluțiile din județele Timiș și, mai ales, Cluj și Constanța. Datele ANCPI arată că județele Cluj și Timiș au depășit pragul de 1.000 de tranzacții în luna martie după creșteri cu 21% și, respectiv, 9% comparativ cu martie 2024.

Dintre județele de top, cea mai mare creștere procentuală a avut însă loc în Constanța: plus 40%, la peste 900 de tranzacții”, explică pentru Ziarul Financiar Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group.

Împărţită pe judeţe, piaţa imobiliară din România arată astfel: Constanța s-a remarcat cu aproape 2.700 de tranzacții înregistrate și o creștere de peste 39%, devansând Clujul, care a înregistrat peste 2.400 de tranzacții (+13%).

Timiș a depășit și el pragul de 2.000 de tranzacții, în ciuda unei scăderi de 12%.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri