Cu toate că este un obicei banal care la prima vedere nu ar putea avea efecte negative asupra celor mici, purtatul ghiozdanului are, de fapt, repercusiuni grave asupra sănătății a milioane de elevi din țara noastră. În acest sens, medicii trag un semnal de alarmă în privința afecțiunilor pe care le poate provoca purtarea unui ghiozdan prea greu.
În fiecare zi, milioane de elevi din țara noastră merg la școală purtând în spate ghiozdane, care de multe ori sunt foarte grele, ele fiind pline cu rechizite și alte obiecte necesare celor mici. Astfel, acest obicei banal a început să provoace îngrijorare printre medicii din țara noastră.
În ciuda faptului că normele de sănătate stabilesc clar că un elev nu trebuie să transporte mai mult de 10% din propria greutate, în realiate situația este cu totul alta. În mod special, elevii de gimnaziu, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, ajung să care zilnic aproximativ 10 kilograme, față de cele 4 kilograme recomandate.
Medicii trag un semnal de alarmă în privința afecțiunilor pe care le pot dezvolta elevii din țara noastră care cară zilnic ghiozdane foarte grele. Doctorul Cătălin Botez, medic primar de chirurgie și ortopedie pediatrică, susține că un ghiozdan care depășește 10% din greutatea copilului poate duce la dureri musculare sau chiar la afectarea tranzitorie a sistemului osos.
(CITEȘTE ȘI: Studenții sunt obligați să plătească aceste taxe la facultate! Sumele sunt uriașe)
Pericolul la care sunt expuși zilnic elevii din România
Potrivit medicului, un copil de 7 ani, care are o greutate corporală medie de aproximativ 23 de kilograme, poate căra un ghiozdan ce cântărește maximum 2,3 kilograme. În cazul unui copil de 12 ani, de sex masculin, cu o greutate corporală medie de 40 de kilograme, rucsacul nu trebuie să depășească 4 kilograme. De asemenea, doctorul a subliniat că o adolescentă de sex feminin, în vârsta de 16 ani, care are în medie 55 de kilograme, nu trebuie să poarte un ghiozdan mai greu de 5,5 kilograme.
„În unele țări, maniera de predare în școli și modalitatea efectuării temelor acasă permite ca elevii să pastreze în cadrul școlii, în dulapuri special concepute, majoritatea cărților sau altor obiecte grele, astfel încât greutatea rucsacului personal este mai redusă. În țara noastră însă, copilul școlar transportă cu sine, în ghiozdanul său, toate elementele necesare studiului. În consecință, uneori greutatea rucsacului școlar este destul de mare, deseori cauzând dureri musculare sau afectarea tranzitorie a sistemului osos.
În această manieră, un adult cu o constituție normală, fără țesut adipos în exces, nu neapărat atletic, poate purta pentru perioade limitate de timp greutăți ce nu trebuie să depășească 15% din propria masă corporală. Cu alte cuvinte, la o greutate proprie de 80 de kilograme, rucsacul poate cîntări 12 kilograme. Pentru o utilizare frecventă, zilnică, greutatea recomandată a unui rucsac pentru un adult reprezintă 10% din greutatea sa. În exemplul de mai sus, la 80 de kilograme greutate, rucsacul trebuie să cîntărească maximum 8 kg. Acest procent, de maximum 10% din greutatea proprie, este recomandabil și pentru copiii de vârstă școlară”, a explicat doctorul Cătălin Botez.

















