Mircea Geoană a fost invitat la emisiunea cu sosuri picante, unde Cătălin Măruță este prezentator. Pe data de 15 octombrie, a venit în platoul de la PRO TV și a răspuns la o serie de întrebări neașteptate, prilej cu care a dezvăluit și detalii din viața sa intimă. Fostul șef de la NATO nu a mai ținut cont că „Mihaela, viața mea”, se uită de acasă la el și aude ce a putut spune.
Candidatul în cursa pentru Cotroceni nu s-a ascuns de telespectatori și a recunoscut că soția sa îi reproșează destul de des că are defecte. Îl critică pentru că nu știe să pună bariere între viața personală și cea profesională. Totuși, cel mai rău îl enervează când nu îi dă voie să mănânce după ora 19:00. Pe de altă parte, Mihaela face acest gest pentru sănătatea lui.

„Sunt multe defecte pe care mi le reproșează nevasta. De multe ori îmi reproșează că pun munca pe primul plan, îmi reproșez mai ales față de copiii mei. Nu faceți greșeala mea, nimic nu e mai important decât să stai cu copiii mici. Ea a ținut spatele, dar eu simt că e un reproș pe care merită să mi-l adresez. Îmi mai spune că mănânc seara târziu. Mă omoară cu asta. După șapte jumătate nu ai voie să mânânci…”, a spus Mircea Geoană, în emisiune.
Din ce face bani Mihaela, soția lui Mircea Geoană. Cu ce se ocupă, de fapt
Mihaela și Mircea Geoană s-au căsătorit de tineri și au doi copii mari, Ana Maria, care s-a și măritat în 2023, dar și pe Alexandru. Soția fostului secretar adjunct de la NATO este arhitect. În plus, se poate lăuda că deține funcția de Președinte a „Societății Naționale de Cruce Roșie din România” din aprilie 2007, a Fundației „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”, dar și a ONG-ului „Millenium for Human Rights”.

Nu este un secret că Mihaela a ajuns celebră mai ales din cauza nopții din 2009, în care soțul ei, crezând că a câștigat, a strigat: „Mihaela, dragostea mea, am învins!”. Momentul a rămas emblematic, mai ales pentru că Geoană a fost „președinte” doar pentru o seară, Traian Băsescu fiind cel care a câștigat alegerile.
Întrebat de Mihai Bobonete, la podactul său, dacă ar proceda la fel acum, în 2024, candidatul a transmis:
„Sunt deja aproape 15 ani de atunci. Cred că există un Dumnezeu acolo care ne dirijează. Cred că acum sunt un om mai țeapăn. Poate și din cauze de genul respectiv. Ce nu te omoară te întărește”, a spus Mircea Geoană.














