Nu este o noutate faptul că românii sunt mari amatori de picnicuri și grătare. Astfel, nu de puțin ori, chiar și cei care locuiesc la bloc găsesc alternative pentru a pune în practică acest obicei popular în țara noastră. Puțini sunt însă românii care știu că astfel de lucruri sunt strict reglementate prin lege, iar cei care nu o respectă riscă amenzi usturătoare.
De-a lungul anilor, toți cei care locuiesc la bloc au avut cel puțin un vecin care făcea grătare în balconul apartamentului sau chiar în proximitatea blocului. În cazul în care poliția este chemată în astfel de situații, persoana responsabilă se poate confrunta cu consecințe severe.
Obiceiul banal care poate atrage sancțiuni usturătoare
În ciuda faptului că aparent este un obicei inofensiv, utilizarea grătarului pe balcon sau în orice alt loc neamenajat corespunzător prezintă riscuri de siguranță, un moment de neatenție putând avea consecințe tragice. Pentru a preveni astfel de situați, legislația este foarte strictă, astfel că cei care aleg să facă grătare în balcon sau în fața blocului riscă amenzi usturătoare.
Potrivit regulilor stabilite prin Legea nr. 54/2012, picnicurile și grătarele se pot organiza doar cu respectarea unor reguli clare. Mai exact, legea stabilește care sunt cele două zone în care se poate organiza un picnic sau un grătar, și anume:
în zonele indicate pentru activităţile de picnic, unde sunt permise activităţi de picnic, dar nu și aprinderea focului;
în zonele special amenajate pentru activităţile de picnic, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.
Ce amenzi se aplică în astfel de situații
Zonele indicate pentru activitățile de picnic sunt cele care apar în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în interiorul localităților, precum şi zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul acestora. Ele aparțin domeniului public ori privat al statului şi/ sau al primăriilor, fiind totodată dotate cu utilități şi facilități destinate activităților de picnic, inclusiv zone în care este permisă aprinderea focului.
În aceste condiții, grătarul poate fi făcut doar în zone special amenajate pentru picnic, marcate și dotate corespunzător. Astfel, cei care fac grătare în alte zone decât cele menționate mai sus riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.
În plus, cei care participă la astfel de picnicuri trebuie să arunce selectiv ambalajele în containerele inscripționate corespunzător fiecărei categorii de deșeuri. În caz contrar, ei riscă amenzi de până la 500 de lei.



















